15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Polițiștii locali din vestul țării, alertați că un bărbat aruncă obiecte în mașinile care trec pe drum

Arădenii care au trecut vineri seara, în jurul orei 19:30, prin zona Podgoria (în zona fostei cofetării Mimoza), au rămas uimiți când au văzut cum un bărbat cu dizabilități, aflat într-un scaun cu rotile, a început din senin să arunce cu scânduri și leațuri în care erau bătute cuie pe carosabil, înspre mașinile care circulau în zonă. Scândurile și leațurile respective proveneau din schela amenajată pentru renovări în proximitatea clădirii aflate pe colțul dintre Bulevardul Revoluției și Calea Iuliu Maniu.

Imediat, la fața locului și-au făcut apariția mai multe echipaje ale Poliției Locale Arad, în frunte cu directorul adjunct Laurențiu Tudose. Acesta a explicat pentru Special Arad că au fost alertați de către o doamnă în legătură cu incidentul și că, odată ajunși la fața locului, au încercat să-l identifice pe bărbatul în cauză. Din nefericire, bărbatul nu avea asupra sa nici un document, spunându-le polițiștilor locali doar numele și faptul că locuiește pe strada Tarafului, din cartierul arădean Sânnicolau Mic. Prin metode specifice, polițiștii locali au reușit să dea de medicul bărbatului și să afle că situația socială a acestuia este una deplorabilă, că nu are familie și că are mai multe probleme medicale. În consecință, polițiștii locali au început să facă demersuri pentru a-l ajuta pe bărbat să ajungă acasă și, totodată, pentru a elimina pericolul la care erau supuși trecătorii și autoturismele acestora. De menționat ar fi și faptul că bărbatul în cauză părea să fi consumat băuturi alcoolice.

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :