Poliţiştii locali din Timişoara confiscă haine vechi

572

Comercianţii de produse second hand care îşi fac veacul în jurul pieţei Badea Cârţan au fost luaţi pe sus de poliţiştii lcoali din Timişoara. În urma acţiunii vânzătorii de ocazie au fost amendaţi, iar produsele, cele mai multe haine vedchi, au fost confiscate.

„În cursul zilei de ieri (n.r. marţi, 22 noiembrie) au fost aplicate cinci sancțiuni, conform HCL 321/2001 pentru comerț în locuri neautorizate, fiind ridicate în vederea confiscării zeci de kilograme de obiecte uzate expuse spre vânzare, în special haine vechi”, transmite Poliţia Locală.

Numai în noiembrie au fost aplicate 40 de sancțiuni în zona Pieţei Badea Cârţan, iar de la începutul anului peste 500, fiind ridicate în vederea confiscării sute de kilograme de marfă. De fiecare dată cei depistați revin cu alte obiecte second hand pe care le expun spre vânzare și despre care chiar ei declară că le adună în special din pubelele de deșeuri din cartierele orașului. De aceea, Poliția Locală atrage din nou atenția timișorenilor că nu este indicat să cumpere produse din categoria celor comercializate pe trotuare, în zone neautorizate. Acțiunile vor continua până la asanarea fenomenului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.