POLIŢIST ADJECTIV! Plângere penală împotriva “sifoanelor” cu epoleţi din cadrul Poliţiei Timiş! Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu se pedepseşte cu până la 3 ani de închisoare

3529

După apariţia în spaţiul public a unor informaţii cu caracter secret de serviciu din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, printre care şi numele de cod a unor operaţiuni care se declanşează în situaţii speciale, comisarul şef Doinel Malcoci, liderul de sindicat al poliţiştilor timişeni, s-a decis să sesizeze organele de anchetă.

Astfel, în dimineaţă zilei de 25 ianuarie, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în care reclamă “sifonarea” constantă a unor informaţii din interiorul IPJ Timiş, care sunt mediatizate prin intermediul unui blog de ştiri local.

“I-am sunat şi pe cei de la Protecţia Internă, Doi şi un sfert cum sunt mai cunoscuţi, pentru a-i anunţa că depun o plângere la Parchet împotriva persoanelor necunoscute care divulgă informaţii din interiorul Poliţiei. În mod normal, un lider de sindicat ar trebui să-şi apere pe toţi membrii, dar acolo unde se pune problema de corupţie, de necinste, acolo îmi pare rău pentru cei care sunt în această situaţie, dar dacă nu este locul lor în Poliţie, să plece! Sunt instituţii abilitate care ar trebui să-şi facă treaba şi să-i dezbrace de uniformă pe cei necinstiţi, iar cei care rămân să fie respectaţi pentru munca lor de fiecare zi”, ne-a declarat ofiţerul.

De remarcat că, în ultimele luni, Doinel Malcoci a devenit ţinta tandemului hărţuistic Radu Constantin – Tiberiu Kiss, care i-a radiografiat activitatea profesională şi viaţă privată, i-a fotografia casa şi a afişat-o pe blog, i-a deconspirat date profesionale din timpul serviciului, iar ultima “lovitură de presă” – i-a fotografiat maşina în curtea şi garajul Poliţiei, sub pretextul că nu avea ce să caute acolo.

De altfel, poliţistul a şi obţinut în instanţa o hotărâre definitivă prin care Radu Constantin este obligat la plata a 5.000 de lei daune morale şi publicarea motivării într-un ziar de circulaţie naţională.

În timp ce Legea 360/2002 privind Statul Poliţistului, la articolul 42, invocă obligaţia poliţiştilor de a păstra secretul profesional, precum şi confidenţialitatea datelor dobândite în timpul desfăşurării activităţii, Codul Penal este mult mai dur. “Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la 3 ani sau cu amendă”, se precizează la articolul 304, iar aceste prevederi ar trebui să pună pe gânduri “sifoanele” din IPJ Timiş.

Reamintim că agentul principal Cosmin Nădăşan este cercetat de procurori încă din toamna anului trecut, după ce a fost prins pe tehnică transmiţând către “civilul” Radu Constantin date şi fotografii din timpul unui filtru poliţienesc…

Sursa: Impact Press

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.