Politicienii din Timiș – chemați la raport pentru „faptele” lor ! Vezi cine îi monitorizează !

116

Parlamentarii de Timiş, primarul Timișoarei, Nicolae Robu și președintele Consiliului Judeţean Timiș, Titu Bojin, dar și alte nume din adminisţrația şi politica locală se află sub „lupa” Academiei de Advocacy.

Radu Nicosevici, preşedintele acestei academii, care este specializată în monitorizarea activității instituțiilor publice, în general, și a celor politice și din administrația publică, cu precădere, spune că este absolut necesară o asemenea analiză, la nivelul Timișului.

Radu_Nicosevici„Sunt numeroși parlamentari de pildă, care nu s-au remarcat prin aproape nimic în acești patru ani de mandat în raport cu Județul Timiș și cu orașul Timișoara, ai căror cetățeni i-au trimis în Parlament. Timişoara, de pildă, deși contribuie cel mai mult, după București, la bugetul de stat și la exporturile României, nu are nici în momentul de față centura de sud finanțată, în faza de proiect, cel puțin, din banii de la Guvern. La fel și cu alte obiective cum ar fi sala polivalentă, un stadion nou, un spital regional. Despre toate aceste obiective, politicienii locali nu au fost în stare decât să vorbească la nesfârșit, fără să fie bagați în seamă de liderii politici și guvernamentali de la centru”, a declarat Nicosevici.

Acesta a adăugat ca în perioada care urmează, Academia de Advocacy va demara audieri publice și va finaliza monitorizarea liderilor politici din Timiș, urmând să dea publicității rezultatele acestei monitorizări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.