Politicieni, liberalizați educația! Altfel, nepoții voștri vor fi imbecili

589

După ce am văzut și dezastrul de la bacul din acest an, sunt tot mai convins că educația din România trebuie, cu orice preț! să scape din mâinile statului. Fiindcă, altfel, educația va conduce România la falimentul definitiv. La moarte. La dispariție. La imbecilizare etatizată.

Da, ultima redută a economiei de stat falimentare este învățământul! Și cel primar, și cel secundar, și cel liceal, și cel universitar! Un sistem nu doar controlat, ci, mai ales, nivelat. Distrus printr-o implacabilă strategie de  management stalinist: toți profesorii cu același grad didactic au același salariu, părinții își înscriu obligatoriu copiii la școala de cartier, învățământul privat e o afacere deplorabilă, universitățile sunt transformate tot mai mult în instituții de educație obligatorie și de mascat șomajul..

Ce poate face, de pildă, în acest caz un profesor performant? Doar să observe, cu o tot mai accentuată resemnare, că și un coleg fără nicio chemare, adus politic, pe pile, are același salariu ca el. Și că, orice nu ar face, primește același (nenorocit) salariu. Fiindcă asta înseamnă să fii angajat la stat. Și, mai ales, asta înseamnă să fii angajat la stat pe termen nelimitat. Fixat, pietrificat acolo pe viață.

Dar o instituție performantă de ce ar mai vrea să fie mereu performantă? Fiindcă, de pildă, mă îndoiesc că profesorii de la Liceul Teoretic Socrates Timișoara, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Timișoara, Liceul Tehnologic din Sânnicolau Mare și Liceul din Orțișoara au salarii mai mici decât profesorii de la liceele în care promovabilitatea a fost de peste 80 la sută. De  ce am citat cele patru licee? Fiindcă, în acest an, nici un elev nu a trecut bacalaureatul la cele patru licee din județul nostru . Iar „coincidența” face că, la Liceul Tehnologic Agricol din Orțișoara, niciun elev nu a obținut notă de trecere în ultimii șase ani. Da, în ultimii șase ani, niciun absolvent de bacalaureat. Absurd, ridicol, de necrezut. Și totuși.

Ce e de făcut? Fără îndoială că școala nu poate fi privatizată în sensul unei întreprinderi de stat. Însă competențele pot fi privatizate. De fapt, liberalizate. Adică puse în contexte concurențiale. Iar un asemenea gest de curaj nu necesită nici costuri suplimentare pentru stat, adică pentru noi, contribuabilii, nici stupide și jignitoare proceduri de supraveghere.

În primul rând, durata unui contract de muncă — la toate nivelurile învățământului — ar trebui să fie de cel mult patru ani, așa cum se întâmplă, în mediul universitar american.

În al doilea rând, ierarhizarea reală a salariilor. Cam după modelul propus de Ministerul Sănătății. Cu criterii clare, cuantificabile. Cu evaluări ale elevilor, studenților, părinților și, evident, ale angajatorilor.

În al treilea rând, simplificarea procedurilor de înființare a școlilor și universităților private. Ceea ce ar conduce la crearea unei reale piețe private de educație. Dar nu școli-buticuri, ci școli sprijinte de stat în virtutea performanțelor și elitelor didactice. Ceea ce s-ar răsfrânge benefic și asupra școlilor de stat.

Știu că tot ce am scris mai sus seamănă a utopie. Dar mai știu că, în acest moment, Școala e în comă. Fiindcă politicienii nu vor să se așeze la aceeași masă și să accepte că Educația și Sănătatea nu se improvizează, ci se construiesc într-o strategie coerentă, predictibilă și transparentă pentru minimum 20 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ