3.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Poliţia ţine pasul cu preocupările copiilor! Sfaturi de vacanţă legate de telefoanele mobile şi lumea virtuală

A venit vacanţa, câteva sfaturi de la Poliţie! Acestea ţin pasul cu preocupările şi gadgeturile copiilor din ziua de astăzi – computere, telefoane mobile inteligente!

Indiferent de locul unde au decis să petreacă vacanţa intertrimestrială, acasă, la bunici, la munte, în tabere şcolare, pentru a nu deveni victima unei infracţiuni, poliţiştii le recomandă:
– Nu oferiţi telefonul mobil unei persoane necunoscute, sub pretextul că îl admiră sau că trebuie să dea un telefon urgent.
– Atenţie la lumea virtuală! Nu furnizaţi date personale sau despre familia dumneavoastră.
– Nu dezvăluiţi parolele personale altor persoane, nici măcar prietenilor apropiaţi, în caz contrar adresa dumneavoastră de e-mail poate fi folosită pentru a trimite mesaje jignitoare sau spam în numele vostru!
– Evitaţi utilizarea telefonului mobil pe stradă. E de preferat să nu ascultaţi muzică la căşti atunci când vă deplasaţi pe drumurile publice, deoarece atenţia voastră este, astfel, mult diminuată!

Sfaturi pentru părinţi, în acelaşi registru:
– Încurajaţi-vă copilul să vă povestească ce prieteni are, cu ce probleme se confruntă şi cum îşi petrece timpul liber!
– Petreceţi cât mai mult timp împreună şi fiţi dumneavoastră înşivă un bun exemplu!
– Implicaţi-l în activităţi sportive sau artistice, în funcţie de aptitudini! Nu îl lăsaţi să petreacă prea multe ore în faţa calculatorului şi nu-i permiteţi să stea seara, afară, până la ore târzii!

Alte subiecte :

Citește și :