Poliţia Locală şi-a „arătat muşchii” în sălile de culturism din Timişoara

815

Ca urmare a unor sesizări, polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat o amplă acțiune de verificare a societăților comerciale care au ca obiect de activitate culturism și fitness.

Pe raza municipiului Timișoara funcționează un număr de 36 de societăți care desfășoară astfel de activități, dintre acestea 24 de societăți deținând acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale emis în baza OG 99/2000 de către Primăria Municipiului Timișoara.

Șapte societăți comerciale nu dețin acord, iar dintre acestea 4 societăți au deschis punctul de lucru în cursul anului 2016, iar 3 aveau depus dosarul în vederea autorizării. De asemenea 4 societăți și-au modificat obiectul de activitate, în locul lor funcționând centre de recuperare medicală sau cluburi sportive, acestea nefiind supuse autorizării în conformitate cu OG 99/2000, iar o societate are punctul de lucru în afara municipiului Timișoara.

De asemenea, societățile în cauză au fost verificate și din punct de vedere comercial în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv HCL 538/2015, Legea 12/1990 și OG 99/2000.

Au fost constatate nereguli în ceea ce privește vizarea anuală a acordului, neafișarea acestuia sau neconcordanțe între orarul aprobat și cel afișat, ori neafișarea orarului. Au fost încheiate 14 procese verbale de constatare a contravenției în valoare totală de 5300 lei, dispunându-se totodată intrarea în legalitate de îndată.

Societățile care nu dețin acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale emis de Primăria Municipiului Timișoara, cât și cele la care au fost constatate nereguli din punct de vedere comercial vor fi reverificate în perioada următoare.

sala-culturism-2

LĂSAȚI UN MESAJ