Poliția e pe urmele lor! Fete din Banat, surghiunite la Londra

1858

Polițiștii de combatere a criminalității organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Caraș-Severin au efectuat șapte percheziții la Moldova Nouă într-o cauză în care se fac cercetări pentru trafic de persoane pe relația România-Anglia. 

Investigațiile în cauză au început în cursul acestui an, când polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin au demarat cercetările într-un dosar penal penală având ca obiect infracțiunea de trafic de persoane, în forma exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, prin metoda ,,lover-boy”.

Astfel, în luna mai 2017, una dintre victime, imediat după ce a împlinit 18 ani și fără a mai fi lăsată să-și termine studiile, a fost convinsă de un bărbat, de 18 ani, din Moldova Nouă, să plece împreună în Anglia, primind garanții că prin intermediul unor rude ale acestuia își vor găsi un loc de muncă și își vor construi un viitor împreună.

La scurt timp după sosirea în Anglia, victima a fost lăsată în compania altor doi bărbați, de 32, respectiv 21 ani, ambii din  Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, bărbatul de 18 ani întorcându-se în România. Ulterior, prin constrângere, victima a fost obligată să practice prostituția, în Londra.

S-a inițiat colaborarea cu autoritățile din Anglia, iar ca urmare a datelor operative transmise de autoritățile române, la data de 6 iulie a.c., poliția londoneză a descins la o adresă din Londra, victima fiind salvată și predată autorităților de protecție a victimelor traficului de persoane.

La aceeași adresă au fost identificați cei doi bărbați, de 32 și 21 de ani, precum și o altă tânără despre care există date că ar fi practicat prostituția.

Cercetările continuă în vederea documentării activității infracționale în cauză.

sursă: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ