Politehnica e în obiectiv la jumătatea campionatului

167

ASU Politehnica va încheia prima jumătate a sezonului în obiectiv, adică în afara zone retrogradabile a Ligii a 2-a. ”Băieții în ghete” au un avans de 6 lungimi înaintea ultimei etape a turului, una în care vor sta.

Finalul turului Ligii a 2-a a adus vești bune pentru formația de pe Știința. Remiza de la Arad, retragerea Berceniului și victoria de miercuri cu CS Balotești au însemnat tot atâția pași înainte pentru alb-violeți. Și Poli ajunge în situația liniștitoare de a fi în afara pozițiilor retrogradabile la jumătatea campionatului după ce aproape întregul tur au stat pe ”roșu”.

”Cele trei puncte ne dau mult mai multă liniște. Vom vedea ce va fi în meciurile următoare”, a punctat antrenorul Sorin Brîndescu după victoria cu 4-1 în fața Baloteștiului. Au marcat pentru gazde Ghinescu, Bădăuță, Blănaru  de două ori, respectiv Marciuc pentru ilfoveni.

În ultima rundă a turului ASU are liber, ceea ce înseamnă că agoniseala primei jumătăți de sezon rămâne la borna 16 puncte. Și indiferent de rezultatele etapei de sâmbătă Poli nu poate cădea mai jos de locul 15.

Băieții conduși de Brîndescu vor susține următorul meci de campionat în 3 decembrie, la Târgoviște, în startul returului. De altfel în acest an se mai desfășoară încă o rundă din retur, cea din 10 decembrie, când pe Știința vine Râmnicu Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.