Politehnica dă lovitura în Norvegia, 24-23 cu OIF Arendal

254

Politehnica Timișoara merge ceas în Europa, a reușit a treia victorie din tot atâtea meciuri susținute în această toamnă în preliminariile Cupei EHF. Studenții au trecut în Norvegia, de OIF Arendal, cu 24-23.

Handbaliștii alb-violeți au luat un important avans pentru accederea în ultima rundă a preliminariilor Cupei EHF după succesul realizat sâmbătă după-amiaza, în Norvegia, în fața lui OIF Arendal. Poli a câștigat turul cu 24-23 și este favorita calificării înaintea manșei a doua ce se va disputa la Timișoara sâmbăta viitoare, de la ora 19.

Cu un parcurs chinuit în campionat, băieții lui Pero Milosevic se mobilizează altfel pentru confruntările europene lucru dovedit și în Norvegia. Un meci echilibrat de la un capăt la altul, în care diferența de pe tabelă nu a crescut la mai mult de două lungimi în niciun moment. Poli a condus în prima parte cu 8-6 și 10-8 dar s-au văzut conduși cu 12-11 în minutul 28. Scorul pauzei avea să fie egal, 12-12.

Gazdele au avut inițiativa în partea secundă în care s-au dus la plus 2 în mai multe rânduri. Ultimele 10 minute le-au aparținut bănățenilor care au condus cu 22-20 și 24-22 încasând însă un gol în ultimul minut pentru 24-23. Victorie pentru Poli la Kristiansand, însă calificarea se decide în Banat peste o săptămână.

Poli: Lazarov 7 goluri, Fenici 6 goluri, Marjanovic 4 goluri, Lasica 3 goluri, Ștefan 3 goluri, Milosevic 1 gol.

OIF: Jakobsen 8 goluri, Pedersen 4 goluri, Pedersen 4 goluri, Paulsen 2 goluri, Simonsen 2 goluri, Hrafnsson 1 gol, Rui 1 gol, Vidovic 1 gol.

Returul dintre Poli și OIF este programat în 15 octombrie, de la ora 19, în sala Constantin Jude. Învingătoarea dublei manșe se califică în turul 3 preliminar al Cupei EHF acolo unde va înfrunta un adversar din campionatele puternice ale Europei: Germania, Spania, Danemarca, Ungaria, Franța, Slovenia sau Polonia.

FOTO: Agderposten.no

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.