Poli țintește Viitorul în Cupa Ligii

157

Cu gustul amărăciunii încă viu în memorie, ACS Poli vrea să spargă gheața printr-o victorie în Cupa Ligii, miercuri seara, în fața formației Viitorul Constanța. ”E un prilej de refacere a moralului”, spun jucătorii prim-divizionarei.

Codașă în Liga I, ACS Poli pornește cu un statut diferit în Cupa Ligii, competiție eliminatorie rezervată doar cluburilor din primul eșalon. Timișorenii înfruntă Viitorul Constanța în primul duel al întrecerii în propriul fief. Miza o reprezintă în primul rând calificarea în sferturile de finală și automat o rețetă financiară ceva mai consistentă. În primul rând însă e vorba de câștigarea încrederii pentru ambele formații.

”În aceste zile am încercat atât noi antrenorii, cât și jucătorii, să remontăm starea psihică a echipei. Să îi facem pe jucători și pe noi să nu ne mai gândim la cele două incidente din jocurile cu Dinamo și mai ales Pandurii. Parcă ni s-ar da o corecție pentru că am revenit în Liga I. Timișoara vrea să joace, indiferent câte puncte va face, indiferent ce loc va ocupa. Dacă suntem aici vrem să jucăm fotbal… Probabil că echipa va suferi unele modificări, poate și în ceea ce privește așezarea, în mod sigur unii jucători vor face rocada. Să dăm posibilitatea tuturor să-și valorifice potențialul. Normal că fiecare joc îl tratăm cu gândul la a câștiga”, spune antrenoru Ionuț Popa.

Părerea tehnicianului este susținută și de elevii săi. Iulian Roșu, unul dintre puținii oameni din lot cu experiența primei ligi a subliniat aceeași idee: ”Consider că acest meci reprezintă un prilej de refacere a moralului. Toată lumea a observat ce s-a întâmplat duminică seara, nu e normal la acest nivel. E destul de greu să digeri un astfel de rezultat și un asemenea tratament”.

Invitație pentru Vassaras

Carismaticul tehnician al lui Poli a transmis în stilul propriu un mesaj arbitrilor și șefului acestora, grecul Kyros Vassaras. Ionuț Popa l-a invitat pe șeful arbitrilor la meciurile violeților: ”Cu respect, pe acest Vassaras, poate nu-i pronunț nici acum bine numele, îl invit la meciurile echipei Poli, indiferent unde joacă. Nu-i cer explicații, nimic, doar să asiste. Și să spună: antrenorul a pregătit foarte prost jocul sau foarte bine.

E rușinos sau e mult, să cer să fim arbitrați corect? Îmi propun să nu mai vorbesc de arbitraj, să nu mai vorbesc cu arbitri, nici măcar să nu mă mai uit la ei. Să nu-i salut, nici pe cei mai buni arbitri, nici pe cel mai cunoscut arbitru”.

Partida ACS Poli Timișoara – FC Viitorul începe miercuri, ora 19.00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.