Poli strânge rândurile pentru meciul cu Botoșani

281

Pauza din Liga I nu a picat deloc bine pentru ACS Poli. Prim-divizionara revine pentru jocul cu FC Botoșani, de vineri, cu doi oameni în minus: accidentatul Țigănașu și Mailat.

Zece zile au trecut de la remiza amară de la Ploiești, 0-0 cu codașa Juventus București, însă situația s-a complicat la clubul timișorean din Liga I. Poli a pierdut doi fotbaliști de bază în scurta perioadă, pe fundașul Țigănașu și mijlocașul Mailat. Cazul ultimului încă îl supără pe antrenorul violeților, Ionuț Popa.

”Mă deranjează că eu l-am promovat, a plecat în condiții cel puțin suspecte. E un caz care trebuie dat pe mâna justiției. Am văzut declarația lui Becali, care a renunțat la transfer, a spus că trebuia să-i dea 7.000 de euro lui Mailat lunar și 100.000 la impresar, văd că profită alții de munca noastră”, a acuzat tehnicianul violeților cu referire la modul în care mijlocașul a plecat gratis la CFR Cluj.

Al doilea jucător pierdut de Poli este fundașul Alexandru Țigănașu, cu un verdict dur: ruptură de ligamente și pauză 6 luni. Acesta s-a operat deja în Turcia și revenirea sa pe teren este așteptată doar în finalul campionatului. Acestora li se adaugă mai vechea indisponibilitate a lui Drăghici, dar și una mai recentă a lui Șeroni.

Poli primește vizita Botoșaniului, una dintre echipele solide ale campionatului. ”Vrem victoria, să ne atingem un obiectiv mai îndrăzneț. Acela de primele zece, eu îmi doresc să atingem play-off-ul. Sper să fie conectați, mai ales că în această săptămână or să primească câte un salariu. Au cea mai periculoasă conducere. În frunte cu Toni Heleșteanu. În ghilimele spun asta… Au echipă foarte bună, e efectiv în play-off. Nu mai poate fi ajunsă și o echipă care sunt convins că va juca și aici foarte bine, dar și noi o vom face în ciuda problemelor avute”, a punctat Popa.

Partida dintre ACS Poli și FC Botoșani se dispută vineri, de la ora 18, pe arena Dan Păltinișanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.