Poli își încearcă norocul cu Pandurii

253

Liga I de fotbal se repune în mișcare după două săptămâni de pauză cu o deplasare imprevizibilă pentru ACS Poli. Codașa clasamentului merge la Severin pentru duelul cu Pandurii Tg. Jiu, o echipă bună a campionatului ce însă a intrat în insolvență.

ACS Poli și-a reîncărcat bateriile pentru ultimele meciuri ale anului. Primul adversar din această serie e Pandurii Târgu Jiu, pe care violeții o întâlnesc în deplasare la Turnu Severin. Gorjenii au un lot valoros însă situația s-a complicat după intrarea în insolvență și renegocierea contractelor de joc.

„Am reuşit să ne punem la punct cu jocul echipei, dar şi fizic, chiar dacă echipa a avut o perioadă de încărcare maximă, cu meciuri foarte multe. Întâlnim un adversar bun, după Steaua au cel mai bun lot. Noi nu trebuie să vedem Târgu Jiu aşa cum se spune în presă, ei au un lot superb. I-am avertizat pe jucători că va fi unul dintre cele mai grele jocuri. Va trebui să facem faţă, orice joc e o finală, ei trebuie să obţină victoria”, a punctat Ionuț Popa înaintea acestei partide.

Staff-ul tehnic are câteva vești bune de la infirmeria clubului, Scutaru şi Poparadu sunt apți de joc, iar Vădrariu a reînceput pregătirile; dar și o vestea proastă – Bărbuț are entorsă și e în repaus.

Partida Pandurii Târgu Jiu – ACS Poli Timişoara e programată vineri, de la ora 20.30, fiind televizată de DigiSport și DolceSport.

Cu Afumați în optimile Cupei

În altă ordine de idei Poli și-a aflat adversara din optimile de finală ale Cupei României. Alb-violeţii au avut baftă la tragerea la sorți și au evitat numele grele. Ba mai mult, sorții au scos-o în cale pe una dintre puținele divizionare secunde rămase în competiției, CS Afumaţi. Meciul va avea loc la Afumați în 13, 14 sau 15 decembrie:

Programul optimilor: Dinamo București – Gaz Metan Mediaș, ASA Târgu – Mureş – FC Voluntari, Astra Giurgiu – Luceafărul Oradea, Steaua București – CS Mioveni, Dacia Unirea Brăila – CS U Craiova, CS Afumaţi – ACS Poli, Pandurii Tg. Jiu – FC Viitorul Constanța, CFR Cluj – CSMS Iaşi.