Poli. Îndreptar pătimaș

7532

E pentru prima oară când regret că ACS — și nu (mai) adaug nici Poli, nici Timișoara — nu are suporteri. Că acest cupaj ateu cu Recașul iese a doua oară din scenă, îndreptându-se cu pași grăbiți spre toaletă, așa: împleticit, disartric, ridicol. Bine că n-am petrecut cu el o seară-ntreagă nicicând! M-aș fi ales doar cu dureri de cap a doua zi. Am degustat mai degrabă vinul de buturugă mică și visul lui de-a răsturna carul mare în nopțile senine. Fiindcă acolo, sus, pe cer, e satul natal al fiecărui vis. Dar pentru asta e nevoie de ceva important aici, jos, pe teren: de dragoste.

După ultimul și „matematicul” 0-5 de la Voluntari, orice echipă normală, adică iubită, s-ar fi ales cu vânătăi din cap până-n crampoane. Surori cu arestul la domiciliu — atât de clar susținut și semnat pe gazon. Și ar fi trebuit s-apară-n vânolet înapoi, pe stadionul de-al cărui nume habar n-are, până la urmă — și,-atunci, cum să-l onoreze! Dar iat-o scăpată de ce a durut-o-n șort din 2012 încoace: de responsabilitate. O echipă administrativă, de referenți grad II încadrați la maxim, complet ineficientă în orele suplimentare de lucru ale orașului. O statistică, nu o istorie — și-aceea pierdută într-un laptop de achiziție publică: scump și prost.

Nu am fost un critic de serviciu al ACS, însă acest eșec în eșec semnat de un pictor naiv — desigur, vrednic (în sensul de harnic, n.n.) —, după orele grele de muncă prin gospodărie, trebuie, din respect față de comunitate, așezat la locul ce i se cuvine: în grajd. Că neplata nu-l face pe artist inspirat pricep. Dar, dacă se vrea popular, creatorul e bine să știe că un club fără suporteri e ca un om fără Dumnezeu.

Îmi e greu să accept că nici în materie de Poli nu se-nțelege faptul că Timișoara e un oraș vechi, mare, sofisticat. Că pesimismul îi vine din civilizație. Că nu e o brută optimistă născută ieri și crescută azi; prost, cu făinoase ilfovene. Că nu e o așezare unde voința unuia — oricare-ar fi el, oricare-ar fi ea — se-ntâlnește pe uliță doar cu aprobarea nefiltrată, servilă și generală — și nu fac neapărat aluzie la numele celui mai nou stadion din Liga I, recent inaugurat! Că aici nu ajunge să vrei fără ingambament. Și nici, mai ales, să faci pur și simplu ceva ca să faci. Fără să te-aștepți, cel puțin, la o nepăsare condescendentă, la un zâmbet tandru, voalat, în locul unei critici barbare, vociferante. Un surâs: un vârf de a(ta)c în locul unui apărător primitiv.

ACS nu are viitor, cum n-are nici trecut. E un eșec ce trebuie asumat fără menajamente, lucid. Un derby cu Poli de ambele părți ale cratimei ar fi un exces de zel demn de o cauză mai bună. Și sunt atâtea și-atâtea cauze bune în Timișoara! De bine, de rău, fotbalul e pentru toată lumea sau nu e deloc. Iar toată lumea a urcat în Liga a doua, nu a căzut, nici pe departe, din prima.

1 COMENTARIU

  1. Încă o dată, felicitări pentru atitudine! Și pentru scriitura împăunată cu finețuri, mult peste ceea ce găsim în presa sportivă de astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ