Poli încheie cu o victorie Liga, urmează sferturile

91

Politehnica Timișoara a tras cortina cu o victorie peste prima parte a sezonului în Liga Națională. Studenții au învins pe HC Odorhei cu 28-21 înaintea duelurilor din sferturile de finală.

Handbaliștii timișoreni și-au continuat forma bună arătată în acest an printr-un nou succes, 28-21 (15-10) contra lui HC Odorhei, în ultima etapă a sezonului regulat. O victorie care va conta doar pentru palmares întrucât soarta clasărilor era decisă pentru ambele combatante. Odorheiul era sigură de locul 3, iar Poli nu mai putea avansa de pe poziția a 5-a.

A rezultat o partidă în care principalul gând a fost acela de a nu avea accidentări, iar marele câștig a fost spectacolul. Pentru Poli a reprezentat și șansa unei recapitulări oficiale înaintea triplei cu Steaua din sferturi, în timp ce Odorheiul pregătește Final Four-ul Cupei României.

Gazdele au condus ostilitățile pe parchetul sălii Constantin Jude, diferența minimă înregistrată fiind de 6-5, în minutul 13. Violeții obțin o victorie conformă cu realitatea din teren și își păstrează seria excelentă de pe teren propriu, unde au pierdut doar două meciuri în acest sezon în fața primelor două clasate Dinamo și CSM București.

Pentru Poli va urma aproape o lună de pauză, duelurile din play-off urmând a se relua din 24 aprilie. Prima partidă are loc pe terenul Stelei, apoi vine meciul de la Timișoara în 29 aprilie iar decisivul, dacă mai este cazul, din nou la București în 4 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ