Poli – Dinamo este finala Cupei Ligii

595

ACS Poli Timișoara o va înfrunta pe Dinamo București în finala Cupei Ligii 2016-2017. Ultimul act al competiției se va desfășura în 20 mai, locația urmând a fi anunțată ulterior de LPF.

Fotbaliștii lui Ionuț Popa și-au aflat adversara din finala Cupa Ligiila fotbal. Calificați în ultimul act după returul de marți seara, bănățenii au urmărit aseară cea de-a doua semifinală pentru a-și afla adversara din finală. Dinamo București a învins Steaua București cu 3-1 și 7-2 la general, obținând biletele pentru finală.

O finală ACS Poli – Dinamo București ce se va desfășura în 20 mai, Liga Profesionistă de Fotbal urmând a stabili și locația ultimului act. Printre variante se numără București și Cluj-Napoca.

Cupa Ligii nu asigură o calificare în cupele europene, miza competiției fiind reprezentată de trofeu și de premiile în bani anunțate de LPF. Câștigătoarei ar urma să îi intre în conturi suma de 400.000 de euro, iar finalista e mai bogată cu 200.00 de euro. LPF a contrazis informațiile apărute în ultimele zile referitoare la întârzierile premiilor în bani.

ACS Poli a amenințat că nu se va prezenta în finală dacă nu vor fi plătite sumele cuvenite pentru parcursul din Cupa Ligii. Ca răspuns, LPF a precizat: ”LPF are o relație excelentă cu sponsorul oficial al Cupei Ligii de aproape trei ani și, ceea ce e cel mai important, este la zi cu obligațiile financiare față de LPF”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.