Euforia câştigării titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021 nu a trecut încă. Autorităţile şi toţi timişorenii se mândresc cu aducerea în oraşul de pe Bega a prestigiosului titlu. Însă acesta atrage după sine şi responsabilităţi cum autorităţile nu au întâlnit până acum. Pentru a fi întradevăr o capitală culturală, fie şi numai simbolic, este nevoie de o imagine impecabilă a urbei. Aşa că autorităţile promit că miile de clădiri istorice din Timişoara vor fi reabilitate rând pe rând, pentru ca turiştii străini care ne calcă pragul să admire nu ruine şi bijuterii arhitecturale în degradare ci case istorice în toată splendoarea lor din secolele trecute.
Însă, între toate acestea, autorităţile trec pe planul doi o altă parte a identităţii Timişoarei. Ce se întâmplă cu podurile peste canalul Bega? Dacă în secolele XVIII şi XIX râul Bega putea fi traversat de nu mai puţin de 71 de poduri, acum au mai rămas 14. Numărul a scăzut foarte mult pentru că cele mai multe dintre ele erau din lemn sau fier şi erau destinate numai pietonilor. Cu trecerea timpului, unele dintre ele au fost transformate în poduri rutiere şi dăinuiesc şi astăzi. Însă starea lor este departe de ceea ce ar trebui să fie. Acestea sunt vechi şi nu au fost reabilitate niciodată de la construirea lor, excepţie făcând Podul Michelangelo. Acum, autorităţile promit reabilitări, iar printre primele poduri care vor intra în modernizare este şi Podul Ştefan cel Mare, a cărui stare de degradare este extrem de avansată.
Ştefan cel Mare, puntea istoriei dintre Gară şi Iosefin
Istoricii îl consemnează în documentele vremii ca fiind „primul pod rutier din ţară şi întregul Bazin Carpatic construit din oţel turnat, deschis circulaţiei publice”.
Podul Ştefan cel Mare a fost cunoscut de-a lungul anilor sub mai multe denumiri: Podul la Ancora, Podul Ancora de Aur, Podul de la Gară, Podul Franz Iosefin; în maghiară Horgony hid și Aranyhorgony; în germană Goldener Anker și Bahnhofsbrücke. Podul face legătura între cartierul Iosefin şi Gara de Nord. Prima denumire provine de la faptul că se află în vecinătatea Palatului Ancora construit în 1902 de Kudelich Aladár şi Johanna Sailer; palat ce găzduia în parcul lui un restaurant şi o berărie denumite Ancora de Aur sau Goldener Anker, Aranyhorgony. Pe locul podului, în perioada anului 1858, trecerea se făcea pe un podeţ peste canalul care era navigat cu bacul. Mai apoi a fost construit un pod de lemn.
În anul 1891, Podul Ştefan cel Mare a fost înlocuit cu unul din oţel turnat. A fost inaugurat cu ocazia Expoziţiei Industriale şi Agricole a Ungariei de Sud găzduită de oraşul Timișoara. Onorat cu prezenţa de către împăratul Franz Iosif, a devenit cunoscut în acea perioadă sub denumirea de Podul Franz Iosif. Fiind construit ca arteră ce ducea la gară, linia tramvaiului cu cai a fost mutată pe acest pod. Proiectat de inginerul Robert Toth la Uzinele din Reşiţa ale Societăţii de Căi Ferate Austro-Ungare în anul 1900, podul avea iniţial cinci arce, apoi, odată cu introducerea tramvaiului electric, i-au mai fost adăugate încă două.
Din anul 1939 a fost închis circulaţiei din cauza stării avansate de degradare. Lucrările de reconstrucţie au fost amânate din cauza lipsei de fonduri şi a războiului, până în 1957 când a fost reconstruit din beton armat.
Are o deschidere de 32 de metri şi o lungime de 50 de metri; 12 metri este lăţimea părţii carosabile. Este străbătut şi în prezent de linia de tramvai cu dublu sens. Se sprijină pe grinzi rezemate pe console şi are suprastructura din beton armat şi infrastructura din beton.
Să nu se prăbuşească!
Podul Ştefan cel Mare este printre cele mai degradate. Balustradele de beton au început să crape, iar anul trecut o bucată înteagă din parapet s-a prăbuşit. Soluţia autorităţilor a fost să instaleze un parapet nou, dar de fier, provizoriu, astfel încât pietonii care vor să admire Bega de pe pod să nu fie în pericol. Trotuarele pasarelei sunt şi ele sub orice critică. Sunt pline de denivelări şi găuri şi nici pentru şoferi nu este mai uşor să treacă pe aici. Denivelările părţii carosabile sunt extrem de deranjante şi dăunătoare pentru autoturisme.
Problemele au fost sesizate, în sfârşit, şi de autorităţile timişorene. Tocmai de aceea a fost întocmit un studiu de fezabilitate în vederea reabilitării de urgenţă a podului. Potrivit documentului tehnic, pasajul nu mai prezintă siguranţă şi a ieşit din perioada de exploatare.
Direcţia Tehnică prin Biroul Drumuri şi Poduri are cuprins încă din programul de investiţii pe anul 2015 obiectivul de investiţii ,,Reabilitare Podul Ştefan cel Mare”. Podul se află în exploatare de 76 de ani, depăşind cu mult durata de exploatare pentru care a fost proiectat. Este un pod dalat din beton armat în cadru cu console, având o lungime totală de 50,0 m, cu deschidere centrală de 30,00 m peste râul Bega, şi două console laterale egale de 10,00 m lungime fiecare, rezemate pe terasamentele din malurile râului. Calea pe pod prezintă o lăţime de 12,00 m destinată circulaţiei rutiere şi două trotuare pietonale denivelate de 3,40 m lăţime fiecare.
În urma expertizei tehnice s-a constatat: starea necorespunzătoare a elementelor de rezistenţă care susţin calea, a infrastructurii şi a aparatelor de reazem; degradări ale malurilor şi modificări de albie; degradări în zona carosabilă şi trotuare. Datorită faptului că traficul care se desfăşoară este foarte intens, trafic format atât din autoturisme, cât şi din tramvaie, troleibuze şi autobuze, este necesară mărirea numărului benzilor de circulaţie, executarea pistelor de biciclişti şi modernizarea trotuarelor.
Din toate aceste considerente lucrările de reabilitare sunt imperios necesare şi oportune”, se arată în studiul de fezabilitate pentru reabilitarea podului Ştefan cel Mare.
Aşadar este nevoie urgentă de intervenţie, o recunosc chiar şi mai marii din Primăria Timişoara. Însă costurile investiţiei nu sunt deloc mici. Ar fi nevoie de aproape 9 milioane de lei, adică 2 milioane de euro, pentru ca podul vechi să îşi păstreze frumuseţea, dar să arate şi să ofere condiţii civilizate de trafic. Lucrările, odată începute, ar dura nu mai puţin de 10 luni. Însă acest lucru nu se va întâmpla anul acesta. Asta deşi în bugetul local pe anul 2016 au fost prinşi, la capitolul Drumuri şi poduri, 300.000 de lei pentru demararea lucrărilor. Primăvara a trecut, a trecut şi vara, iar toamna găseşte Podul Ştefan cel Mare în aceeaşi situaţie: degradat şi uitat de administraţia Robu.
Când încep lucrările?
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, promitea, încă din 2015, că va demara lucrările de reabilitare la podurile istorice din Timişoara, iar primul pe listă se află Ştefan cel Mare, alături de pasarela de lângă Parcul Copiilor. S-au scris nenumărate articole în presa locală despre demararea lucrărilor, dar nici până acum nu a fost mutată vreo piatră de pe pod. A venit şi anul 2016, iar promisiunile au continuat. Însă autorităţile au redirecţionat banii către lărgirea Pasajelor Jiul şi Popa Şapcă, lăsând în planul doi frumuseţile arhitecturale de peste canalul Bega. Întrebat când vor începe totuşi lucrările de consolidare şi modernizare a podului Ştefan cel Mare, edilul şef a venit cu un nou termen.
“Le vom face pe toate. Nu vom începe anul acesta, dar anul viitor cu siguranţă ne vom ocupa şi de poduri. Nu vom putea să le reabilităm pe toate odată, ele sunt multe, dar cu siguranţă vom începe cel puţin lucrul la două dintre ele în 2017”, a declarat Nicolae Robu, fără a da detalii despre priorităţi sau despre posibilele surse de finanţare.
Între timp, specialiştii atenţionează că podurile pot să nu mai prezinte siguranţă. Potrivit constructorilor specializaţi în drumuri şi poduri, un pod poate avea o durată de viaţă de 100 sau chiar 200 de ani. Problema este că atunci când Podul Ştefan cel Mare a fost construit, constructorii acelor vremuri, neavând tehnologia avansată de astăzi, nu au stabilit şi durata de exploatare optimă pentru pasajul pietonal şi rutier. Apoi, podul a suferit modificări, dar în lipsa documentelor pierdute prin sertarele birocraţiei, nu putem şti cu certitudine dacă podul mai prezintă siguranţă sau nu. În aceste cazuri, specialiştii recomandă o expertiză tehnică amănunţită asupra sistemului de siguranţă al podului. Chiar şi o mică fisură în structura de rezistenţă poate provoca un dezastru, însă cum analiza nu este realizată, nu ştim dacă riscul este real sau consolidarea mai poate aştepta fără a pune în pericol timişorenii care trec de la Gara de Nord în cartierul Iosefin sau invers.
