PNL Timiş se extinde şi atrage creştini democraţi

289

Partidele de dreapta din Timiş strâng rândurile. Zeci de membri ai PNŢCD au decis să părăsească formaţiunea şi să devină liberali. Astfel, în cadrul PNL Timiş au intrat 60 de noi membri.

„PSD este singurul partid în stânga, iar pe dreapta se duc dispute între mai multe partide care încearcă, fiecare, să atragă cât mai mulţi votanţi. Am decis să îi primim pentru că sunt oameni cu orientare de dreapta. Sigur că rămânem cu respectul pentru ce a fost PNŢCD în istoria României, dar trebuie să fim realişti şi să înţelegem că nu se mai poate face performanţă în politică într-o anumită structură”, a declarat Nicolae Robu.

Adeziunile celor 60 de creştini democraţi au fost acceptate de PNL.

„Timişoara a primit titlul de Capitală Culturală Europeană, în următorii ani o să se dezvolte foarte mult şi e păcat ca partidele de dreapta să stea la margine. E bine să ne gândim la binele oraşului. 3 puncte din programul nostru pentru Timişoara s-au suprapus cu ceea ce Nicolae Robu a şi început să facă”, a spus Caiţa Panici, preşedintele PNŢCD Timişoara.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.