„Plămânul verde” al Banatului Montan, agresat de focurile ”gospodarilor”

141

Alături de incendiile uzuale, dacă putem să spunem aşa, arderile necontrolate de pădure sunt situaţiile de urgenţă a căror frecvenţă de producere, la nivelul judeţului Caraş-Severin, s-a dovedit şi se dovedeşte în continuare foarte mare, de-a lungul anilor.

Judeţul e printre cele mai împădurite din ţară, poate chiar pe primul loc şi, nu o dată, pompierii s-au luptat cu flăcările zile în şir. Fie că au avut drept cauză focul lăsat nesupravegheat la curăţenia de primăvară sau cel făcut de turişti, fie că au fost provocate de aruncarea ţigărilor aprinse la întâmplare, arderile necontrolate au dat multă bătaie de cap atât forţelor profesioniste de intervenţie, cât şi celor voluntare, ne spun specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Caraș-Severin. Dacă aceste arderi necontrolate se produc lângă lizieră, ele pot degenera în incendii de pădure.

Acestea sunt de mai multe tipuri, dar toate dificil de stins. Incendiile de litieră cuprind vegetaţia de pe solul pădurii, arbuşti, muşchi, licheni, ierburi, boschete, tufişuri, pătura moartă, uscăturile, resturile rămase la exploatare şi partea inferioară a copaciilor. Ele pot fi lente, atunci când focarul înaintează în mare măsura în direcţia vântului cu viteză redusă, flacăra atinge o înălţime între unu şi doi metri, sau rapide, când focul se poate propaga către direcţia vântului cu viteze care pot atinge până la 1 km pe oră şi înălţimea înălţimea flăcării depăşeşte doi metri.”

Valuri de foc    

Incendiile de coronament sunt spectaculoase dar, desigur, periculoase. Se manifestă, spun specialiştii, la partea superioară a  copacilor. Incendiul de coronament în plină dezvoltare are forma unui zid de foc, care înaintează pe deasupra pădurii sub forma unui val uriaş. Se formează un val de foc care înaintează rotindu-se parcă peste vârfurile copacilor, aruncând înaintea sa limbi de flăcări care se scurg ca un curent peste coroanele acestora. Viteza de înaintare în direcţia vântului este de 8-25 km pe oră. Incendiile violente de acest tip violente se produc atunci când viteza de înaintare a focului este pe fronturi foarte largi şi ajunge la peste 25 de kilometri pe oră. Incendiile sub pătura de frunziş izbucnesc în  special  în pădurile seculare, pe solul cărora s-a depus, de-a lungul anilor, o pătură groasă de frunze uscate sau crengi. Viteza incendiului este mică.

Cauzele care dau naştere incendiilor de pădure sunt variate, cele mai frecvente fiind folosirea  neglijentă a focului de către oameni sau pentru încălzit, ţigările aruncate la întâmplare, arderea rămăşiţelor lemnoase rezultate din parchetele de exploatare, crearea de suprafeţe agricole prin arderea sau de îmbunătăţirea păşunilor. Mai apar scântei sau cenuşă de la locomotivele folosite în exploatarea forestieră, trăsnetul, incendieri premeditate. De aceea, e bine ca oamenii să nu dea foc resturilor menajere sau vegetale atunci când petrec mai mult timp în aer liber, să nu aprindă focul în spaţii deschise, pe timp de vânt, să stingă cenuşa şi, în definitv să nu facă focul decât în spaţii special amenajate. E bine sp nu fie aruncate chiştoace de ţigări la întâmplare, mai ales lângă mirişti.”

Incendiu la Sanatoriul Marila!

Pe raza Ocolului Silvic Oraviţa, în jurul orei 11, în apropiere de Sanatoriul TBC Marila, pe traseul Oraviţa-Marila-Brădet-Anina, la 15 km de Oraviţa, lateral stânga circa 300 de metri, a izbucnit un incendiu de litieră din cauza focului lăsat nesupravegheat de către un grup de turişti. În momentul sosirii la faţa locului a personalului silvic, fumul dens îngreuna respiraţia, iar incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ două hectare în pădurea de foioase de pe două parcele, cu pericol de propagare la pădurea de răşinoase din alta. Accesul către locul incendiului se face greu din cauza reliefului în pantă şi nu permite intervenţia cu mijloace de stingerea decât până în poiana unde se află Cantonul Silvic 10 „La lupi”, care ar putea fi şi el afectat din cauza vitezei de 3 m/s a vântului. După anunţarea incendiului pe „112”, s-a activat Grupul de suport Tehnic VII pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii la fondul forestier. La faţa locului s-au deplasat şi alte forţe de intervenţie pentru a sprijini pompierii militari ai Secţiei Oraviţa. La stingerea incendiului au participat şi echipe operative de la ISUJ Caraş-Severin, echipaje de ambulanţă, echipaje de la Protecţia Mediului şi Inspecţia Silvică, voluntari locali.

Din fericire, a fost doar un scenariu pentru a verifica viabilitatea Planului de apărare împotriva incendiilor la fondul forestier al Ocolului Silvic Oraviţa.

Unul dintre incendiiile majore de pădure de pe teritoriul judeţului a izbucnit în data de 24 iulie 2007, în jurul orei 10, pe Valea Liubcovei, pe raza Ocolului Silvic Berzasca. La vremea respectivă, incendiul a fost anunţat pe „112” cu întârziere de către un cetăţean. Focul s-a propagat rapid datorită secetei, temperaturii ridicate a aerului şi vântului ce bătea cu o viteză de aproximativ 7 m/s. Incendiul a fost stins în totalitate în data de 31 iulie. Pentru lichidarea sa a fost nevoie de 120 de lucrători silvici, 61 de pompieri militari, câte 10 voluntari de la serviciile voluntare pentru situaţii de Urgenţă Berzasca, Sicheviţa, Bozovici şi Şopotu Nou. Din cauza focului în spaţii deschise, au ars aproximativ 150 de hectare de vegetaţie uscată şi în jur de 2,5 hectare de pădure de pin. A fost un incendiu de coronament.

 

LĂSAȚI UN MESAJ