Personalitate a lumii medicale timişorene, recompensată cu titlul de Cetăţean de Onoare

1635

Mare eveniment, mare, mâine, 12 ianuarie, de la ora 17, la Consiliul Local Orăştie, care se va întruni în şedinţă festivă pentru a înmâna timişoreanului Dorel Săndesc titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului.

Profesor universitar doctor şi prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara, domnul Săndesc s-a născut în Orăştie, la 13 iulie 1959. După absolvirea şcolii primare şi gimnaziale în Orăştioara de Sus, localitatea sa natală, a urmat, între anii 1974 -1978, cursurile Liceului „Aurel Vlaicu” din Orăștie, iar apoi, cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie „luliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, între anii 1979-1985. După ce a profesat ca medic în Deva, Ciochiş şi Geoagiu, Dorel Săndesc a devenit, în 1994, medic specialist ATI la Spitalul Județean Timișoara, iar din 1999, medic primar. Din 2002, este şeful Clincii ATI de la Judeţean şi doctor în Medicină. Din 2007, este profesor universitar, fiind considerat unul dintre cei mai buni specialişti ATI din Europa. La festivitatea de la Orăştie va participa şi jurnalistul Cornel Nistorescu, şi Domnia sa devenind Cetăţean de Onoare.

LĂSAȚI UN MESAJ