Pericolul pândește din iarbă! Anunț important pentru toți excursioniștii din Banat!

1293
iarba verde

Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara atrage atenţia turiştilor care preferă drumeţiile la munte asupra faptului că în această perioadă a anului viperele sunt mai periculoase decât de obicei, în contextul în care ele se află în ciclul de reproducere.

Excursioniştii trebuie să cunoască pericolul pe care îl reprezintă viperele în această perioadă, modalităţile de prevenire a atacului acestora şi care sunt primele măsuri de ajutor care trebuie luate în caz de muşcătură.

Muşcăturile de vipera impun efectuarea de urgenţă a unui vaccin antiviperin.

,,Reamintim turistilor câteva sfaturi de comportament în cazul întâlnirii cu vipera comună, pentru a evita muscătura de vipera:

  • purtati bocanci de munte, chiar dacă temperatura ambiantă este ridicata;
  • efectuati permanent un control vizual al zonei în care urmează să păsiti;
  • nu ridicati pietre mari decât după ce, în prealabil, ati efectuat un control vizual dedesubt, pentru a verifica daca sunt serpi.
  • dacă intrati într-o zona cu vegetatie înaltă care nu vă permite verificarea suprafetei solului, loviti usor vegetatia cu un băt astfel sarpele va fugi din calea dumneavoastră.

Persoana muscata de vipera poate muri in cinci ore, (veninul acesteia este o hemotoxina), hemoglobina din sange formand, impreuna cu veninul un compus stabil, ceea ce poate duce la sufocare.

Totusi moartea cauzata de muscatura unui sarpe veninos survine in cazuri rare, mai mult de jumatate din muscaturile de vipera sunt “uscate” fara inoculare de venin. Efectele unei muscaturi de sarpe veninos variaza in functie de varsta, conditia fizica si starea de sanatate a victimei. O muscatura de sarpe poate sa afecteze victima, dar si pe membrii grupului, din punct de vedere psihic, impiedicand luarea masurilor necesare.

SIMPTOME muscatura de sarpe veninos:

  • durere acuta
  • tumefierea (umflarea) zonei afectate;
  • una sau două urme de înţepătură; (muscatura de vipera se prezintă ca două înţepături la distanţă de 3-4 milimetri);
  • semiconştienţa;
  • decolorarea sau colorarea in violet sau negru a pielii din zona in care a patruns veninul si necrozarea tesuturilor.
  • alte simptome generale: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale, sete, anxietate si posibila pierdere a cunostintei.

O muşcătură de la orice tip de şarpe veninos trebuie să fie întotdeauna considerata o urgenţă medicală. Chiar şi muşcăturile de şerpi neveninosi ar trebui să fie tratate de medic, pentru ca pot aparea reacţii alergice severe.”, transmit reprezentanții DSP,

 

 

 

 

Serul antiviperin pentru a trata cu promptitudine şi cu competenţă eventualele cazuri de muşcătură de viperă –  se asigura de unitaţile sanitare cu paturi din judet. Unitatie sanitare care au in stoc la serviciile de urgenta se antiviperin sunt : Spitalul Judetean de Urgenta Deva; Spitalul Municipal „ Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara; Spitalul de Urgenta Petrosani;  Spitalul Municipal Lupeni; Spitalul Municipal Hateg, Spitalul Municipal Orastie si Spitalul Municipal Vulcan.

Reprezentanții DSP Hunedoara mai atrag atenția și asupra pericolului căpușelor, ale căror înțepături pot provoca boala Lyme. Dacă ieşim în parc sau în spaţii deschise, este bine să purtăm haine de culori deschise care să protejeze braţele şi picioarele. Culoarea deschisă ajută prin contrast la identificarea uşoară a căpuşelor. Se recomandă, de asemenea, purtarea pantalonilor lungi. Se recomandă purtarea de tricouri, bluze sau cămăşi cu mâneci lungi. Este indicat ca încălţămintea să nu fie prevăzută cu decupaje.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.