Pericolul din saloanele de bronzat – VIDEO

1297

În plin sezon estival, atât doamnele, cât și domnișoarele, precum și câțiva domni, preferă bronzul artificial. Chiar dacă zilele toride ale verii sunt un prilej pentru bonzul natural, ei bine nu este și cel mai dorit. Indicațiile doctorilor fac apel la prevenirea numeroaselor boli ale pilelii și chiar declanșarea cancerului de piele. Aceştia sunt în totalitate oponenții acestui obicei. Zilele de vară și indicațiile medicilor, cu privire la acest proces dăunător, nu îi împiedică absolut deloc pe doritori în a se bronza în renumitele solare. Aparatele aflate în saloanele de înfrumusețare sunt tot mai căutate.

Obiceiul a devenit chiar un ritual pentru unele femei, indiferent de sezon. Ușor de utilizat și foarte plăcut, solarul a devenit o necesitate în rândul doamnelor, ba chiar și a domnilor. Ambientul salonului, minutele de relaxare petrecute în solar și rezultatul vizibil sunt câțiva factori care accentuează motivul alegerii bronzului artificial. Totodată doamnele sunt ahtiate să aibă bronzul perfect. Frumusețea bronzului artificial, chiar și a celui natural, are efecte îndelungate.

solar-1Dacă partea estetică este vizibilă cât se poate de repede, efectele negative apar în timp. Viața cotidiană, lipsa tot mai mare a timpului liber, sunt agenții primordiali în alegerea bronzului perfect. Cele mai multe doamne declară că sunt conștiente de pericolul la care se expun, însă nu au timp să meargă la plajă. Bronzul tradițional trece pe un loc secundar din cauza lipsei de timp. Totodată, în solar sunt necesare doar câteva minute, maxim 12 pentru rezultate imediate, în timp ce la plajă trebuie să stai o zi întreagă, declară o doamnă.

Un alt ”beneficiu” adus de solar îl constituie costurile reduse. Mersul la piscină necesită nu doar timp, ci și bani. Dacă într-o zi la piscină un adult cheltuie în medie aproximativ 100 lei, pentru câteva minute petrecute în solar are nevoie de doar aproximativ 25 lei. Diferența de cost este una destul de simțitoare, susține o domnișoară, adepta bronzului artificial. Și cine nu își dorește un bronz uniform și de durată? Un alt element care sprijină bronzul din solar este notorietatea, ce intervine în prioritățile oamenilor. Vara sau iarna, cu ajutorul solarului poți avea cel mai invidiat bronz, pe care orice femeie îl caută. Totodată, procesul este unul foarte simplu, însă administratorii saloanelor recomandă bronzul doar în anumite situații. Spre exemplu, femeile care tocmai s-au epilat pe corp cu ceară nu au voie să intre la solar, doar a doua zi, după ce pielea își închide porii. De asemenea doamnele cu un pigment mai deschis nu trebuie să folosească solarul mai mult de 3 – 4 minute în primele ședințe. Crema pentru accelerarea bronzului înainte de intrarea în solar nu trebuie să lipsească, iar hidratarea pielii cu cremă specială, după bronzul artificial, de asemenea.

Cum afectează bronzul artificial pielea și cât de dăunător este?

solar-3Mihaela Rusu, medic primar dermato-veneric, explică efectele negative și bolile de piele, care pot apărea în urma bronzului artificial.

”Nu există niciun fel de indicație medicală pentru bronzul artficial. Bronzul artificial nu este indicat absolut deloc nici în sezonul cald, nici în sezonul rece. Sunt anumite presupuneri sau indicații din câte am auzit, la saloanele pentru înfrumusețare, și anume faptul că este bine să mergem la solar înainte de brozul natural. Nu este indicat nici acest lucru pentru că nu există o astfel de pregătire. Din păcate aceste aparate pentru bronzat conțin foarte multe ultraviolete A. Aceste ultraviolete nu ajută deloc pielea. Ele pătrund foarte adânc în piele și pot declanșa numeroase alergii ale pielii. A fost dovedit faptul că utravioletele A și ultravioletele B sunt cele care declanșează cancerul de piele. Aparatele pentru bronzat din saloane folosesc diferite ultraviolete. Pot fi doar ultraviolete A sau B, ori ambele. Nici o variantă nu este bună din punct de vedere medical. Ultravioletele B, indiferent de sursă, fie ea naturală sau artfcială, pot provoca arsuri, cancer de piele, modificări de pigmentație, îmbătrânire precoce. Ultravioletele A sunt și mai periculoase. Ele pătrund mai mult în profunzimea pielii și pot provoca diferite alergii.

Intensitatea aparatelor pentru bronz este una foarte mare și este aceeași în orice moment al zilei. În comparație cu expunerea la soare, unde intensitatea radiațiilor ultraviolete variază pe parcursul zilei. Căldura poate oscila, iar razele soarelui mai pot fi acoperite de nori. Reacțiile pielii sunt identice indiferent de modalitatea pe care o alegem să ne bronzăm. De fapt bronzul nu este altceva decât o reacție de apărare a pielii. Pielea se apară împotriva agresiunii ultravioletelor.

solar-7

Atunci când ne expunem la astfel de radiații, pilelea se pigmentează, tocmai pentru a înlătura absorbția ulterioară de radiaților ultraviolete. Este doar un mecanism de apărare al pielii. Astfel se înroșește, ulterior se bronzează, în funcție de tipul de piele al fiecăruia. Pielea este cel mai mare organ al corpului uman, cu o dimensiune de aproximativ 2 metri pătrați. Automat este prima barieră în contact cu mediul exterior și are un sistem imunologic foarte important.

În momentul expunerii la soare sau la solar putem avea și probleme imunologice. Sistemul imunitar, prin expunerea constantă la soare, își diminuează funcția. Astfel problemele în cazul infecțiilor herpetice repetate pot apărea tot mai des. În ceea ce privește cancerul de piele, acesta poate apărea și el în timp. Totodată există mai multe forme ale cancerului de piele. Melanomul este cea mai agresivă formă a cancerului. Poate apărea din alunițele de pe piele sau din leziunile de piele colorate. Dacă aceste leziuni își modifică culoarea, conturul, forma, dimensiunea sau dacă o aluniță nu seamănă cu celelalte, atunci trebuie să ne prezentăm imediat la doctor.

solar-8În cazul în care expunerea la soare se face în exces și dobândim leziuni care nu se vindecă și sângerează în mod repetat, la fel, trebuie să intervină un medic. Din punct de vedere dermatologic nu există nicio oră indicată pentru bronzul natural. Cel artificial este exlus complet. Însă există discuții în ceea ce privește sinteza vitamnei D, cu ajutorul razelor de soare. Vitamina D se sintetizază în pielea noastră sub influența ultravioletelor B. Pentru această sintetizare a vitaminei D, este suficient să ne expunem la soare doar dimineața, maxim 20 de minute. Putem să ne expunem neprotejați la soarele de dimineață, însă doar 20 de minute. Dacă pe corp sunt foarte multe alunițe, atunci este indicat să se folosească protecția și să se recurga la asimilarea vitaminei D prin suplimente.

În primele expuneri la soare trebuie să ne protejăm pielea cu un factor foarte ridicat, apoi în următoarele expunerii să folosim un factor cu 30% protecție, însă nu mai mic decât atât. Fotoprotectorul se aplică cu 20 de minute înainte de expunerea la soare și se reaplică după maxim 2 ore jumate, deoarece își pierde din protecție. Dacă vrem să ne expunem la soare pe timpul verii, atunci trebuie să o facem în orele rezonabile, respectiv dimineața până în ora 11.00 și după masa, după ora 16.00. În plus există aplicații pe telefonul mobil, care măsoară indexul de radiații ultraviolete. Acest index măsoară agresivitatea ultravioletelor la nivelul pielii, capacitatea lor de produce arsura solară. Foarte ușor putem verifica acest index cu ajutorul telefonului. Dacă indexul depășește procentul de 3% atunci este bine să folosim protecție și să ne expunem la soare într-o manieră moderată. Să nu uităm că expunerea îndelungată la soare afectează vederea, problemele de cataractă fiind cele mai întâlnite”.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ