PERICOL MARE! Reabilitarea termică BOMBĂ pentru sănătate…

7766

Reabilitarea termică a clădirilor din țara noastră este un subiect intens abordat, de cel puțin 10 ani. A devenit o modă pentru mai toate administrațiile locale din România și Banatul nu face excepție, să arătăm cetățenilor că ne pasă de confortul lor termic și de aspectul exterior îmbunătățit al clădirilor reabilitate. Ba a existat și un program național de anvelopare a blocurilor, cu tot tacâmul de rigoare: care blocuri să intre în program, ce firme să execute lucrările, trafic de influență pe lângă primari și multe alte probleme ”delicate”.

Problema este că programul de anvelopare s-a practicat și se practică mai ales în cazul blocurilor, iar asociaţiile de proprietari caută cele mai ieftine soluţii. Polistirenul înseamnă, de cele mai multe ori, literă de lege pentru constructorii implicaţi în astfel de demersuri. Şi totuşi, în cazul blocurilor înalte, acesta este interzis prin directive europene. Paradoxal, constructorii par să omită această informaţie, iar riscurile sunt covârşitoare, subliniază infoconstruct.ro. Nu este de neglijat faptul că autoritățile au ignorat, cu bună știință sau nu, pericolul la care se expun cei care și-au reabilitat clădirile printr-un procedeu interzis în țările din Uniunea Europeană.

bloc reabilitat1

Cea mai mare problemă a polistirenului, care este folosit în aproape toate lucrările de reabilitare şi termoizolare, este faptul că este uşor inflamabil. Există materiale la preţuri similare, nou intrate pe piaţa locală, care conduc mult mai greu flacără. Totuşi, prin puterea obişnuinţei, aproape fiecare constructor recomandă polistiren clientului.

„În momentul în care flacăra ajunge la el, este foarte greu de oprit. Tocmai de aceea, conform standardelor europene, izolările cu polistiren sunt permise la clădirile care nu depăşesc 12 metri, adică undeva la patru etaje. Dar aceste directive nu sunt respectate şi la noi, deşi ar trebui„, spune Ciprian Ana, specialist în construcții.

Vata minerală şi vata bazaltică sunt două dintre cele mai cunoscute alternative

Faptul că este ieftin reprezintă argumentul suprem în decizia de a cumpăra polistiren. Orice constructor vizează maximizarea profitului şi orice client vrea costul final cât mai mic. Vata minerală şi vata bazaltică sunt două variante, dar şi ele vin cu tot felul de probleme.

Preţul vatei este un dezavantaj. Este mult mai scump decât polistirenul, cu 30-40%. Un alt dezavantaj este că vata nu se produce încă pe scară largă în România, este import, iar importurile pot avea probleme uneori. Pe când o fabrică de polistiren putem găsi în orice judeţ. Calitatea însă este adesea îndoielnică, standardul setat la nivel european nu prea este întrunit„, continuă Ciprian Ana.

Izolarea cu polistiren poate duce la mucegai, condens și probleme mari de sănătate

Totuşi, pe termen lung, izolarea cu vată este mult mai eficientă. Prelungeşte durata de viaţă a clădirii pentru că o lasă să respire. Desigur, un client neavizat s-ar gândi că preferă polistirenul, care nu permite intrarea aerului din exterior în locuinţă pentru a economisi energie, dar acest lucru are dezavantaje considerabile.

Potrivit imopedia.ro, „în momentul în care o clădire este închisă ermetic, se salvează energie, dar construcţia în timp nu este protejată. Începe să apară mucegaiul, condensul, deci nu poţi să îţi doreşti să trăieşti într-o casă închisă ermetic. Trebuie să ai transfer între aerul din casă, care a fost deja folosit, şi cel din exterior. Iar polistirenul nu are acest atribut de a fi un bun conducător de aer şi să lase clădirea să respire.

Mai mult, ”în momentul în care avem case ermetic închise, aerul nu mai circulă și o parte din produșii care pot să fie și toxici intră în organism pe sistemul interior. Dacă sunt o serie de noxe, acestea pot să aibă diverse efecte toxice ale organismului asupra sistemului nervos, central, asupra vederii și de asemenea, reducerea, cantității de oxigen duce la oboseală astenie, cefalee, dureri de cap” subliniază, alergologul Diana Deleanu. Mai mult, medicii sunt convinși că lipsa aerisirii la blocurile reabilitate termic și expunerea prelungită la gazele pe care le emană materialele ieftine folosite de constructorii din România, dornici să facă profit, pot fi caza unor boli mai grave cum ar fi cancerul pulmonar sau malformațiile.

Vrem sau nu, problema care se pune este la nivel de mentalitate. Mai precis, specialiştii în domeniu spun că este necesară schimbarea unor generaţii întregi de constructori pentru a deschide piaţă către soluţii noi. Până atunci însă ce facem cu sănătatea celor care locuiesc în clădirile intrate până acum în programele de reabilitare termică ieftine, dar periculoase?

Surse: infoconstruct.ro; imopedia.ro

2 COMENTARII

  1. Extrem de interesant articolul, un lucru esential cred insa ca le-a scapat „specialistilor”, apartamentele sunt dotate cu ferestre, iar din cate stiu eu care nu sunt specialist, aerisirea locuintelor se face prin ferestre si nicidecum prin pereti. Rog „specialistii” sa ma contrazica daca gresesc, de maine voi incepe sa gauresc peretii pentru o mai buna aerisire, si pentru a evita toate aceste neajunsuri majore mentionate in articol.

  2. Da, ei nu vad lumina… si nici ferestrele… Totusi, daca cineva a incercat sa dea foc la polistiren… depinde de calitate, nu arde atat de usor. Eu am pus polistiren de 10 cm si m-am chinuit inutil sa ii dau foc. Materialul s-a strans dar nu a luat foc.

LĂSAȚI UN MESAJ