Performanțe academice de excepție pentru învățământul superior agronomic bănățean VIDEO

121

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I” – Timișoara a depășit toate performanțele academice.

În doar patru ani, responsabilii învățământului superior agronomic bănățean au reușit să tripleze numărul de articole științifice, cu indexare în baze de date internaționale (ISI), criteriu de bază în privința vizibilității externe a universității timișorene. ”Am reușit să-i facem să înțeleagă pe colegii noștri mai tineri de importanța cercetării și publicării rezultatelor în reviste internaționale cu impact ISI. Foarte important, publicarea acestor articole este capitală pentru promovarea didactică”, spune Prof. Univ. Dr. Paul Pârșan, rectorul USAMVB.

Responsabilii din conducerea universității se mai laudă cu faptul că numărul de absolvenți care au deja afaceri proprii în domeniu agricol a crescut și el simțitor: ”Dacă în 2012 puțin peste 20 la sută din absolvenții noștri reușeau să-și deschidă o afacere proprie la terminarea studiilor, acum ne mândrim că 80 la sută din ei contribuie la dezvoltarea agriculturii bănățene. Mai mult prin intermediul lor avem și un răspuns privind temeinicia cunoștințelor dobândite în anii de studiu, la facultate. Așa ne dăm seama că practica bate, de cele mai multe ori, teoria”, afirmă Paul Pârșan.

Urmare a performanțelor din ultimii ani, învățământul superior agronomic bănățean a reușit să atragă și studenți străini, prin programul de studii Erasmus. Deocamdată este vorba doar despre 30 de studenți străini care învață la Timișoara cum se face agricultură ”ca la carte” dar este un început îmbucurător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.