Pavel Popescu a descoperit cine se opune modernizării României prin informatizare

208

Deputatul liberal de Timiș, Pavel Popescu, secretarul Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor este supărat pe colegii săi din Parlament. Motivul este legat de refuzul de a unele măsuri de „modernizare”. În opinia parlamentarului, cei de la putere sunt o frână în calea noilor tehnologii. Deci adevărații retrograzi ce suspină după folosirea abacului la făcut socoteli.

”Românii vor avea din nou de suferit din cauza lipsei de comunicare dintre parlamentarii PSD și ALDE, Guvern și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), care refuză să aprobe un proiect de lege, inițiat de Executiv, care ar permite o interacțiune mai ușoară în relația cetățean – stat, prin intermediul digitalizării.

Cel de-al treilea Guvern a promis că își dorește să îmbunătățească actul de guvernare și serviciile publice, oferind predictibilitate, transparență și e- guvernare. Însă de la vorbele frumos ticluite, până la fapte este o cale lungă.

În cadrul Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pe ordine de zi a fost Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români, inițiat de Guvern – PLx nr.575/2017.

Dar ce să vezi?!? Surpriză, chiar parlamentarii PSD dar și cei de la ALDE sunt cei care se opun propriului proiect legislativ pe motiv că…. Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) nu este în acord cu Guvernul. Ceea ce ne demonstrează că este vorba de incompetență, la minister și la Guvern.

În mod normal nu m-ar interesa certurile interne și comportamentul duplicitar, dacă asta nu ar avea legătură cu un proiect care ar urma să îi ajute pe români, să fie un pas înainte în proiectul de Digitalizare al României.

O posibilă sursă al acestui comportament, aparent greu de înțeles, este mascat de interesele operatorilor de certificate digitale. Pe lângă piedica evidentă pusă de cei de la PSD&ALDE în calea modernizării și simplificării relației cetățean –stat, prin intermediul digitalizării, parlamentarii în cauză mai girează, prin această atitudine, și pierderea unei economii la bugetul de stat de aproximativ 10 milioane de euro.

Drept urmare cred că Guvernul și parlamentarii de la putere sunt datori să le spună cetățenilor de ce se opun propriului proiect de lege care ar permite României să se modernizeze?

Atât eu, cât și parlamentarii PNL vom susține proiectele prin care țara noastră se va digitaliza, iar cetățenii vor reuși să își rezolve problemele ușor, eficient și transparent.”, a spus Pavel Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.