14.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Patru tinere au murit si una este in stare grava, dupa ce masina lor a fost spulberata de un tren

Patru studente şi-au pierdut viaţa şi o alta a fost grav rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost spulberat de tren. Şoferiţa a ignorat semnalele acustice şi sonore care anunţau sosirea trenului şi s-a angajat în trecerea căii ferate, scrie Adevarul.

Mădălina Pârja, Maria Şteţ, Claudia Barboş şi Sara Pop, patru tinere în vârstă de 20 şi 21 de ani, toate din judeţul Maramureş, şi-au pierdut viaţa în accidentul feroviar produs joi, 17 mai, la ieşire din localitatea sălăjeană Jibou. Tinerele se aflau într-un autoturism condus de prietena şi colega lor, Sanda Ungur, o tânără de 21 de ani, şi se întorceau acasă, după ce au participat la festivitatea de absolvire a Universităţii Tehnice.

Mădălina Pârja era din localitatea maramureşeană Sat-Şugatag şi era studentă la Agronomie, la Universitatea Oradea

Toate cinci studiau, din 2015, în cadrul Centrului Universitar Baia Mare, domeniul Administrarea afacerilor, specializarea Economia Firmei. Sanda este singura supravieţuitoare a accidentului. Ea a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Zalău, pentru ca după câteva ore să fie transferată la Spitalul din Baia Mare.”Pacienta a fost preluată de echipa medicală a UPU Zalău la ora 19.20, a fost evaluată, stabilizată, diagnosticată, i-a fost acordată asistenţă medicală de urgenţă impusă de caz, după care, în jurul orei 23, a fost transferată la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă “dr. Constantin Opriş” Baia Mare”, ne-a declarat dr. Liliana Neaga, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

Citeste mai departe…

Alte subiecte :

Citește și :