0.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Participarea la Jocurile Olimpice, tratată cu ignoranță

Prezența atletei Adelina Pastor la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro a reprezentat cu siguranță borna anului 2016 în sportul timișean. Locul 14 reușit de sportiva de 23 de ani a trecut neobservat ”acasă”, spre surprinderea antrenorului care a format-o – Ioan Damaschin. Desemnat antrenor al județului în mai multe rânduri, tehnicianul de la CSM Timișoara vorbește despre realizări, performanță, lipsuri, ignoranță, regrete și talente pierdute…

– Putem vorbi de cel mai bun an pentru atletismul timișorean?

– Da. Am avut un an de excepție. Absolut toți cei 6 sportivi pe care îi am eu la atletism au fost medaliați la Campionatele Naționale, la Balcaniadă și fac parte din loturile naționale. Și totul a fost încununat cu rezultatele Adelinei, medalie la Mondiale și participare la Olimpiadă. Mă așteptam la ceva progres mai mare din punct de vedere al timpilor în cazul unor sportivi. Dar progresul este condiționat în cazul nostru de condițiile de pregătire. Dacă avem condiții nepropice, dacă alergi pe ploaie torențială sau pe vânt nu poți să îți îmbunătățești timpii. Nici Adelina nu a avut chiar progresul așteptat pentru că a avut și o accidentare care a ținut-o pe margine câteva zile și apoi am intrat în pregătire pentru ștafetă. Progresul în cazul sportivilor din vârf se referă la sutimi de secundă sau poate miimi de secundă, de la un an la altul nu poți spera la mai mult.

– Ce reacții ați primit din partea factorilor locali?

– Niciunul. Măcar un telefon să ne întrebe cum suntem, nu neapărat să ne felicite pentru că am fost la Jocurile Olimpice. Ca să nu mai zic că toate orașele au făcut premiere pentru Jocurile Olimpice, și-au premiat sportivii ce au participat la Rio. Nu ne așteptam la sume mari, dar măcar ceva simbolic acolo; cum s-au întâmplat de exemplu la Alba Iulia, Bacău și alte orașe. Am impresia că aici la Timișoara sportul e privit de parcă e Cenușăreasă, nu are nicio treabă. Am tot așteptat, am crezut că pâna la urmă se va întâmpla ceva, dar văd că nu au mișcat nimica.

– Sunteți dezamăgit că după Olimpiadă nu ați primit nici măcar un semn de la Primărie și CJT?

– Normal că suntem. Așteptam să o cheme la Primărie, la Consiliu Județean, să o felicite, să o întrebe cum a fost că doar a reprezentat orașul și județul. E timișoreancă de aici care și reprezintă un club de aici. Mai local de atât nu se poate! Și nu ai la fiecare ediție reprezentant la Olimpiadă. Locul 14 la Jocurile Olimpice este o performanță… Câți de des ajung sportivi din județ la JO? Nu se poate să nu te bage nimeni în seamă, să nu se intereseze de tine măcar puțin. E strigător la cer, sunt decepționat totalmente de cum reacționează. Mă gândesc cu groază ce o să fie în următorii ani.

– Vă bate gândul să vă mutați la alt club?

– Noi rămânem aici, la CSM Timișoara. Rămânem să muncim în continuare. Nu vine nimeni de la Primărie să ne întrebe care ne sunt nevoile. Cu puțin ajutor aș fi putut aduce două sportive bune la club, dacă se găseau ceva fonduri. Săracul Luci (n.r. – directorul CSM, Lucian Reclaru) se zbate să le ofere celor pe care îi avem condiții cât mai bune în limitele a ceea ce poate oferi un club ca CSM.

– Ce condiții primește un atlet de peformanță?

– Nu e ușor să fi sportiv în ziua de azi. Adelina este cu dublă legitimare și la Craiova tocmai ca să mai strângă ceva bani, dar mi-e și rușine să spun cât primește de acolo. Probabil ca un fotbalist de Divizia C. Aici e problema și din cauza asta am pierdut sportivi foarte. Sorin Vătămanu s-a dus acum 3 ani unde îi e lui mai bine și a lăsat atletismul; îl înțeleg. Era campionul național la 400 metri și avea mare potențial. A fost și el la Campionatul European și putea să ajungă sus dar a renunțat la tot pentru un job mai bine plătit în București. Cel mai mare talent pe care l-am pierdut a fost Florin Suciu, timpii săi sunt și acum în topul european după 10 ani de când s-a lăsat. Recordurile naționale la 100 metri și 200 metri sunt și acum tot ale lui. A preferat să plece în Germania la muncă. Eh, e greu să mai prind unul ca și Florin…

– Vă așteptați să cuceriți din nou titlul de sportiv al județului cu Adelina?

– Eu așa sper. Adelina a avut cele mai importante performanțe ale anului. Dar să vedem până la finalul anului dacă mai vin ceva rezultate și bineînțeles că depinde de cum vor fi calculate rezultatele… În mod normal performanțele lui Pastor o urcă pe primul loc în județ. Adelina a avut un an de excepție. A cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial în sală, are un loc 8 la Campionatul European și a ocupat locul 14 la Olimpiadă. Ca să le punctăm pe cele majore, fără triplă campioană balcanică și restul titlurilor pe plan național. În plus a confirmat că este titulară de bază în ștafeta de 4×400 metri a României. Ea cu Bianca Răzor sunt certe, pe celelalte le mai rotesc. Repet că este de departe cel mai bun an al ei; și al meu ca antrenor. Probabil că va rămâne cu medalia de bronz pentru că problema cu meldonium a lui Lavric încă nu a primit un verdict. Nu sunt studii complete. Dacă până acum nu le-a luat medalia fetelor din ștafetă cred că nu le va mai anula rezultatul.

– Ați făcut programul pentru această toamnă și iarnă?

– Ne știm programul dar depindem de ceea ce va fi în perioada următoare. Urmează o perioadă destul de imprevizibilă, cu alegeri la Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Vom vedea cine vine în frunte și ce programe va propune pentru sport. După aia se fac alegeri la federație, la noi la atletism. Dacă va rămâne Sandu sau nu iarăși este o chestiune importantă ce influențează programul disciplinei. Sunt frământări, toată lumea e în derută și nu știe ce se întâmplă…

– Și totuși indiferent de alegeri și jocuri de culise, atleții CSM-ului sunt pe pistă?

– Anul competițional este practic gata pentru noi. Mai avem o cursă, Bărbuț aleargă la finala pe țară la cros, se ține la Băile Felix. După aia, gata cu întrecerile, facem pregătire pentru sezonul de iarnă. Gândul ne zboară deja spre primele competiții, Balcaniada și Europeanul în sală ce se vor ține la anul la Belgrad, în februarie-martie. Pregătesc o surpriză și vreau să mai aduc unul-doi sportivi de valoare la CSM pentru sezonul viitor.

Alte subiecte :

Sute de iubitori ai pedalării, înscriși la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike...

Încă un pas pentru stadionul Timișoarei

Noul stadion al Timișoarei a intrat în ultima etapă! Hotărârea de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru stadionul Dan Păltinișanu va fi aprobată...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :