Paradaisele autohtone intră sub înaltul patronaj al Guvernului

456

În ultima ședință a Guvernului, miniștrii noștri au căzut de acord că așa nu se mai poate. Până când să mai consume românul tomate cu gust de cauciuc venite de peste hotare? Păi nu se spune că roșiile străbune nu au pereche în lume? Zis și făcut. S-a discutat cu mare grabă o hotărâre ce va acorda sprijin financiar pentru producătorii de tomate. Singura grijă a poporului, la vară, va fi bucată de telemea ce trebuie să însoțească pătlăgeaua.

Producătorii agricoli din România vor fi susținuți printr-un program guvernamental să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o hotărâre, o schemă de ajutor de minimis destinată producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/ beneficiar/an care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro, pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

-Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripționată “Program susținere tomate, 2017“ și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării;

-Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;

-Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii;

-Să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179.752 mii lei, contravaloarea în lei a 40.000 mii euro și se asigură de la Guvernul României prin bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Cererile și documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București.

Prin acordarea ajutorului de minimis se urmărește obținerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piața europeană, precum și o eficiență economică în realizarea și valorificarea acestora. De asemenea, ajutorul va contribui la creșterea și stabilizarea cantitativă și calitativă a producțiilor de materii prime, la echilibrarea balanței veniturilor și cheltuielilor producătorilor agricoli, ajutându-i să se reașeze într-o poziție mai stabilă și mai echilibrată în raport cu partenerii de afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.