Pakistanezii forţează din nou graniţele Timişului

175

Tot mai mulţi migranţi din Pakistan încearcă să intre fraudulos în ţara noastră. Asta pentru ca mai apoi să ajungă la graniţele cu Ungaria pentru a porni spre alte ţări din vestul Europei.

De această dată, un grup de 5 migranţi pakistanezi a fost prins de poliţiştii din Deta. Grupul a fost prins în cadrul unei operaţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de frontieră.

„În apropierea localităţii de frontiera Jebel, poliţiştii de frontieră au depistat 5 cetăţeni străini (3 adulţi şi 2 minori) care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluati şi transportaţi la sediul instituţiei, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Pakistan, adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 38 de ani, iar copiii de 12 şi 14 ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.”, transmite Poliţia de Frontieră Timişoara.

Cele cinci persoane au fost preluate de o echipă operativă din cadrul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Timişoara, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.