Pâinea: secerișul, cununa, sacrul

56

Luna iulie este aceea în care, îndeobște, se finalizează, în funcție de vreme, secerișul grâului. Este o perioadă importantă a vieții agrare a țăranului român, urmată de treierat (astăzi operațiunile sunt contopite, prin mecanizare și chiar computerizare, într-una singură, astfel încât seceratul, treieratul, legarea snopilor constituie o singură activitate). Rezultatul final este, firește, pâinea (cu aspectele sale rituale – colacul, mucenicii, coliva, cozonacul etc.), de o mare importanță în cultura tradițională românească: „În gândirea tradițională, pâinea și colacul concentrează (…) o simbolică în totalitate benefică: bucurie, rodnicie, belșug, fertilitate, puritate. Înscrise pe o axă comună, aceste semnificații se acumulează într-o energie simbolică pe care omul se străduiește s-o capteze.” (Ofelia Văduva, „Pași spre sacru”, București, Editura Enciclopedică, 1996, p. 56).

Secerișul ca atare a fost considerat un fel de metaforă a vieții, o sublimare a existenței, retezată drastic de moarte (seceră), dar transfigurată simbolic prin trecerea într-o altă formă de manifestare, superioară (eliberarea sufletului de trup, în cazul omului, devenirea grâului, din stadiul de plantă cerealieră, în alimentul cel mai important al omului, vreme de milenii, investit cu valențe simbolice majore): „Ciclul vegetal al grâului, deschis de sămânța semănată și închis de sămânța recoltată (seceratul), a fost asemuită cu lacunarea formulă a vieții omului: nașterea, căsătoria și moartea. Conform gândirii magice, spiritul grâului locuiește în corpul plantei mamă” (Ion Ghinoiu). Firește că, așa stând lucrurile, nu puteau lipsi gesturile rituale, ceremoniile și sărbătorile, chiar, menite să marcheze acest moment important din viața țăranului român.

O astfel de manifestare este cea care poartă numele de „Cununa grâului”. Ultimele spice de pe câmpul secerat erau tăiate și păstrate „sub formă de mănunchi, snop sau împletitură, numită cunună, buzdugan, peană (…), cununa grâului, împletită din spice și împodobită cu flori (…), simbol al fertilității și al rodului bogat, păstrat ca un obiect sacru. La vremea semănatului, boabele scuturate erau amestecate cu cele care urmau a fi semănate sau cununa fie era îngropată sub brazda plugului, fie se punea peste colacul dat feciorilor colindători, în „Steagul de nuntă” ori pe fruntea tinerilor la căsătorie (Transilvania, Banat) (Ion Ghinoiu). Pentru gândirea tradițională, ziua de 27 iulie este considerată a fi ultima zi a verii.

LĂSAȚI UN MESAJ