Orice român poate primi până la 40.000 de lei ca să îşi izoleze termic locuinţa!

202

Persoanele fizice care vor să-şi izoleze termic locuinţa vor putea cere de la stat o sumă nerambursabilă de până la 40.000 de lei, în cadrul programului „Casa verde Plus”, se arată într-un act normativ al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), ce a fost publicat ieri în Monitorul Oficial. Totuşi, pentru a putea beneficia efectiv de bani, cetăţenii trebuie să aştepte stabilirea sesiunii de înscriere.

Regulile pentru participarea în programul denumit, pe scurt, „Casa verde Plus” sunt incluse în Ordinul MMAP nr. 2.425/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienţei energetice, beneficiari persoane fizice. Acesta a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 34 şi se aplică deja. Însă înscrierea cetăţenilor va fi posibilă abia după ce autorităţile vor stabili o perioadă anume în acest sens.

Prin intermediul programului „Casa verde Plus”, statul vrea să încurajeze folosirea materialelor izolatoare organic-naturale pentru a reduce consumul energetic al clădirilor, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea mediului. Banii nerambursabili vor fi acordaţi persoanelor fizice atât pentru casele aflate în construire, cât şi pentru cele deja existente, însă, aşa cum reiese din actul normativ, numai dacă acestea au cel mult parter şi două etaje.

Concret, persoanele fizice vor putea cere o sumă de până la 40.000 de lei (dar nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat şi finisat), care va fi acordată sub forma unei prime de eficienţă energetică.

„Finanţarea se acordă sub forma unei prime de eficienţă energetică în valoare de maximum 40.000 de lei, aferentă cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat şi finisat, pentru izolarea locuinţelor aflate în faza de construcţie şi pentru izolarea locuinţelor existente”, scrie în ordinul recent publicat, citat de avocatnet.ro.

 

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ