Operație în premieră, la Timișoara, pentru salvarea vieții unei copile de 11 ani

1031

Sâmbătă,  23 Septembrie 2017,  în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Timișoara a avut loc, în premieră, o procedură de embolizare a unei malformații arteriovenoase faciale de mari dimensiuni, cca 6 cm,  deosebit de complexă care punea în pericol iminent viața unei fetițe în vârstă de 11 ani.

,,Prima intervenție pe cale chirurgicală (Dr.Eduard Paraschivescu – chirurgie maxilo-faciala) efectuată în ziua de joi, 21 Septembrie a reusit să oprească temporar sângerarea activă, salvând viața pacientei și a dat ragazul suficient pentru planificarea în următoarele 48 de ore a tratamentului endovascular minim invaziv.”, transmit reprezentanții Spitalului Județean Timișoara.

Fetița a fost transportată de urgență, de la Spitalul de Copii Louis Țurcanu, la Spitalul Județean din Timișoara, în stare de comă indusă, în cursul zilei de vineri 22 Septembrie.

,,Intervenția de embolizare s-a efectuat de către echipa de neuroradiologie și radiologie intervențională a spitalului nostru, condusă de Dr.Cristian Mihalea (CHU Bicetre,Paris Franta) din ea făcând parte Dr. Tutelcă Adrian, Dr. Juratu Cătălin și Dr.Paiușan Laurențiu. Procedura a constat în embolizarea supraselectivă a patru ramuri din artera maxilară internă ce alimentau acestă malformație arterio-venoasă facial și a durat cca 6 ore.”, potrivit purtătorului de cuvânt al SCJUT, Andreea Borboros.

La finalul interventiei s-a obținut excluderea în proporție de cca 75-80% a malformației și totodată reducerea exponențială riscului hemoragic al pacientei.

Operația grea, dar care s-a dovedit a fi de succes, a fost o premiera pentru medicii de la Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.