Open Press Photo a dat mâna cu al cincilea anotimp pentru un moment de excepție

148

Muzeul Satului Bănățean a găzduit prima ediție a Simpozionului internaţional de comunicări ştiinţifice pe teme de specialitate preponderent de etnografie. Manifestarea de înalt nivel științific a adunat specialiști de marcă ai domeniul din țară și de peste hotare.

Poate pentru a mai dezmorți sobrietatea doctă a manifestării, în cadrul acesteia și-a găsit locul și o dublă epoziție.

Ambele au adunat pe simezele sui generis ale „hambarului” de la muzeu, fotografii de o vibrantă sensibilitate. Totul a fost surprins de ochiul avid al fotografului dublat de aparatura foarte sofisticată sau uneori de o banală simplitate.

Prima expoziție se numește „Al cincilea anotimp” și reprezintă imagini de o rară poezie vizuală cu o temă simplă: cum se vede Muzeul Satului în orice vreme, lumină sau anotimp. Este de fapt un anotimp subiectiv al autorului, poetul Borco Ilin. Nu este vară sau toamnă sau iarnă cum ar crede unii. Nu! Este acel anotimp propriu al creatorului de imagine ce arată cum trebuie privită natura și casele captive din arealul muzeului. Dacă ai mintea deschisă la inedit poți să vezi într-o singură zi orice parte a anului de la dogoarea caniculei la viscol. Adică în anotimpul propriu muzeului.

O a doua parte a expoziției s-a subsumat ideii de a îngheța fracțiunea de secundă a grabei în lucrări demne de a apărea în ziar. Aceste nu trebuie neapărat să fie frumoase (dar nu le strică), nu trebuie să fie obligatoriu poetice (dar sunt) au o singură menire, să ilustreze momentul efemer surprins de fotoreporter. Acesta trebuie să fie la locul potrivit și la momentul optim. Iar rezultatul să fie memorabil.

Un număr de 12 jurnaliști ce muncesc cu lentilele au adunat ce au crezut că îi caracterizează și au pus pe simeze o felie de viață frustă. Se pot vedea imagini de sport, manifestări de stradă, secvențe de viața simplă, arhitectură, publicitate ori înscenări elegante pentru a ilustra un concept. Totul pentru a completa sau uneori chiar în loc de un text scris. Cine vede aceste fotografii precis nu are nevoie de explicații. Imaginea surprinsă este destul de încărcată de poveste. Doar trebuie să știi să citești linia, contrastul, volumul și existența sau chiar lipsa culorii. Nu e nevoie de cele mai multe ori de litere.

Acesta a fost prima ediție a expoziției de fotografie de presă „Open Press Photo”, care se vrea a fi deschizătoarea unei lungi serii de evenimente similare realizate în colaborare simbiotică între Muzeul Satului Bănățean din Timișoara și grupul de fotoreporteri timișoreni. Aceștia ar trebui menționați și doar pentru simplul fapt că de obicei cititorul de ziar se uită prima dată la fotografii dar aproape niciodată la semnătura de sub ele.

Sunt nume importante: Sebastian Tătaru, Gheorghe Gelu, Valentina Saroși, Flavius Neamciuc, Cristian Bălă, Titus Bălan, Adrian Panduru, Cornel Putan, Ilie Sîrbu, Virgil Simonescu, Borco Ilin și Petre Irimuș. Toți organizatorii, conduși de directorul Dan Radosav, au fost de acord că la anul va fi mult mai bine.

LĂSAȚI UN MESAJ