În timp ce la noi se împuţinează de la un an la altul oferta estivală de relaxare, la vecinii noştri, în Ungaria, răsar noi baze, dotate după cele mai recente standarde şi cu preţuri îmbietoare, care-i atrag pe bănăţeni.
Temperaturile de vară, din ultimele zile, ne-au făcut să ne gândim la sezonul estival, când tot timişoreanul toropit de căldură vrea să meargă la ştrand, să se răcorească. Ca atare, am dat o raită prin Timişoara şi rezultatul m-a lăsat cu un gust amar.
Nu mai puţin de 4 ştranduri din buricul târgului zac în paragină de ani buni, din diverse cauze, mai mult sau mai puţin obiective. Cum mergi dinspre centrul oraşului spre Fosta Fabrică de Gheaţă, pe Splaiul Titulescu, primul ştrand în paragină care-ţi sare în ochi este vestitul Uszoda, administrat de stat, unde nu se mai întâmplă nimic practic din 1990. O bază sportivă de înot care era mândria Timişoarei a fost lăsată de izbelişte cu voia Misterului Tineretului şi Sportului. Aici şi-au găsit adăpost de-a lungul vremii oamenii străzii care au fost evacuaţi de nenumărate ori dar au revenit în locul în care proprietarii nu reuşesc să treacă de stadiul de paragină.
Durerea cea mare este însă pe partea stângă a Begăi, pe splaiul Tudor Vladimirescu, în acelaşi sens de mers, unde 3 ştranduri, amplasate unul după celălalt, aflate în administrare privată, nu au mai văzut decât apa de ploaie de mai bine de 10 ani. Că nu mai interesează pe nimeni ce se întâmplă acolo se vede cât se poate de limpede. Bălării cât casa, copaci crescuți în bazinele fostelor ştranduri, moloz, gunoaie şi şobolani, completează un tablou sinistru, un adevărat focar de infecţie în apropiere de centrul Timişoarei, oraş cu care ne mândrim şi care ne dorim să fie şi Capitală Europeană a Culturii peste vreo 5 ani, dacă sorţii ne sunt favorabili. Este ciudat că unii din proprietarii acestor spaţii au început să deschidă tot felul de terase în vecinătatea fostelor bazine, să mai scoată un ban, că doar impozitele pe teren în apropiere de buricul târgului n-or fi tocmai derizorii. O terasă e o investiţie mai la îndemână decât renovarea unui ştrand pe care să-l aduci la standardele actuale. Unde mai pui la socoteală controalele de la Sanepid şi alte autorităţi care au grijă de sănătatea noastră.
Care este legătura dintre cultură şi ştranduri, vă veți întreba, poate, citind aceste rânduri. Simplu: toate ştrandurile în paragină ale oraşului au devenit “şevaletul” de lucru al artiştilor în arta Graffiti, care împânzeşte acum pereţii bazinelor. Încă un motiv pentru care să alegi Ungaria sau alte locuri de îmbăiere, deşi stăm pe o comoară pe care nu ştim să o exploatăm, din neştiință sau nepăsare: apa termală. Autorităţile locale se tot laudă de câţiva ani cu „băi” ca-n Ungaria, proiecte frumoase care există deocamdată doar pe hârtie, mai bine spus în discursul politicienilor votaţi de noi odată la 4 ani, care ne mint frumos.
Teoretic ar trebui să avem numai în Timişoara vreo două SPA-uri puse la punct, „cele mai mari din Estul Europei” după cum ne „vrăjesc” periodic edilii. De „oferta” din judeţ sau din spaţiul bănăţean ce să mai zic. Anul trecut, primarul de la Orţişoara ne povestea că la Băile Călacea, lângă Timişoara adică, vrea să facă un ştrand după modelul celor din Ungaria care să-i facă pe timişeni şi pe arădeni să uite să mai treacă graniţa la Mako sau Szeged în fiecare sfârşit de săptămână, ca să scape de canicula din lunile de vară.
De Aqualand-ul de la Dudeştii Noi se discută de vreo două campanii electorale: ba că se construieşte cu fonduri europene, ba că se face printr-un parteneriat cu Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş sau alte variante însă, practic, nu se vede nimic concret, chiar dacă proiectul are deja şi un nume îmbietor: „Universul Apei”. Există un studiu, se ştie că e nevoie de vreo 18 milioane de euro pentru finalizarea proiectului. În teorie totul este frumos, practic ne lamentăm că nu suntem în stare să ţinem pasul cu vecinii din Ungaria: „mi se pare inacceptabil ca timişorenii să meargă în Ungaria în staţiuni pe care le-am putea face şi aici” ca să-l citez pe primarul Timişoarei, Nicolae Robu.
Şi totuşi, la 40 de kilometri de Timişoara, la Deta funcţionează, de mai mulţi ani, un ştrand cu două bazine de înot cu apa termală, ştiut fiind că zona se află pe o pânză de apă termală imensă care ajunge până peste graniţele ţării. Fiecare din cele două bazine are câte o sută de metri pătraţi. Pentru că la Deta vin să se bălăcească oameni atât din zonă, cât şi din alte judeţe ale ţării sau chiar din satele de graniţă, din Serbia, autorităţile locale au considerat necesar să mai construiască un bazin de înot.
Practic, dacă tragi linie, în Timişoara şi împrejurimi putem să ne răcorim în sezonul de vară care tocmai bate la uşă în 8 locaţii mai mult sau mai puţin consacrate, începând cu Ştrandul UMT şi terminând cu cel de la Covaci, departe de tumultul oraşului. Asta pentru cei care nu-şi permit financiar să meargă în Ungaria. Cu preţuri de intrare începând de la 10 lei pe zi, plus încă vreo 50 de lei pentru un suc o bere sau ceva de mâncare, vă puteţi permite un buget rezonabil pentru un sfârşit de săptămână petrecut aproape de casă.
Cei care au ceva mai mulţi bani în portofel pot să aleagă între Staţiunea Călacea sau Buziaş, care mai ţine „steagul sus” cu câteva locaţii private. În fine, Lacul Surduc este o alegere bună pentru cine iubeşte natura şi drumeţiile.
În Arad, judeţ situat ceva mai aproape de Ungaria, complexul Neptun rămâne cea mai bună alegere, pentru că Băile Lipova sunt departe de ceea ce erau odată. Hunedoara se „laudă” cu un complex modern în Deva, lacul Cinciş sau Staţiunea Geoagiu Băi.
Cele mai multe posibilităţi de evadare la „scăldat”, la sfârşit de săptămână, rămân pentru Caraş-Severin, cu ştranduri încă funcţionale în Reşiţa şi Caransebeş dar cu o salbă de lacuri naturale şi artificiale cum nu au multe regiuni din ţară. Cele mai accesibile şi mai vizitate rămân lacul Secu din apropierea Reşiţei, lacul Gozna de la Văliug şi lacul Trei Ape din apropiere de Gărâna, urmate de lacul de la Poiana Mărului, lacurile Mărghitaş, Buhui şi Izbucul Caraşului, din zona Anina, sau lacurile Prisaca şi Cerna, din apropiere de Băile Herculane, fosta perlă a coroanei de staţiuni termale din Banat, cea mai veche din România. Din păcate, Băile Herculane rămân o amintire frumoasă şi trăiesc mai mult din faima dobândită de-a lungul timpului decât de pe urma turiştilor care pot beneficia tot anul de bogăţia naturală care izvorăşte din pământ: apa termală.
La final, să spunem că nenea Iancu rămâne actual, pentru că avem o ofertă bogată de SPA-uri şi de Aqualand-uri în Banat, mai pe româneşte băi, dar ele lipsesc cu desăvârşire. Cu alte cuvinte avem nenumărate proiecte, nefinalizate însă, cu care nu ne putem răcori decât – eventual – dacă-i înjurăm pe politicienii care vin cu promisiuni deşarte.
