Oamenii de afaceri pot participa la târguri şi expoziţii internaţionale pe banii statului

224

Agenţii economici vor fi sprijiniţi de Guvern să participe la târguri şi expoziţii internaţionale, misiuni economice organizate în străinătate, dar şi să facă studii de piaţă şi pe produse.

Guvernul a discutat un memorandum referitor la trei scheme de ajutor de minimis pentru a susţine operatorii economici în promovarea exporturilor.

„Prin aceste scheme de ajutor de minimis, estimate a avea valabilitate până la 31 decembrie 2018 şi a atrage peste 4.000 de beneficiari, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri propune acoperirea costurilor de participare la târguri şi expoziţii internaţionale, misiuni economice organizate în străinătate, precum şi a costurilor aferente studiilor de piaţă şi pe produse. Schemele de ajutor propuse de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri vor susţine acţiunile din Programul de promovare a exportului, finanţat de la bugetul de stat, şi constau în acordarea de granturi pentru acoperirea cheltuielilor declarate eligibile”, se arată într-un comunicat.

Astfel, schema de ajutor de minimis intitulată „Participarea operatorilor economici la târguri şi expoziţii internaţionale organizate în străinătate” are o valoare maximă a bugetului de 113,27 milioane de lei, cea intitulată „Organizarea de misiuni economice în străinătate” o valoare maximă a bugetului de 4,2 milioane de lei, în timp ce schema de ajutor de minimis intitulată „Realizarea de studii de piaţă şi pe produse” are o valoare maximă a bugetului de 0,8 milioane de lei.

„Implementarea schemelor de ajutor de minimis pentru acţiunile din cadrul Programului de promovare a exportului are rolul de a contribui la creşterea exporturilor româneşti, dar şi la diversificarea structurii geografice şi sectoriale a acestora. Sistemul de susţinere şi promovare a exportului este finanţat de la bugetul de stat conform HG 296/2007, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri administrând Programul de promovare a exportului. Actul normativ prin care vor fi promovate la nivel naţional schemele de ajutor de minimis pentru acţiunile din cadrul Programului de promovare a exportului este ordinul ministrului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri”, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Potrivit documentului, schemele de ajutor de minimis instituite de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri respectă în totalitate regulile pe plan naţional şi european în materie de ajutor de minimis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.