Oala de sarmale a bunicii, pe acorduri de jazz şi poezie, la Muzeul Satului Bănățean. VIDEO

485

Transilvania, Banatul și Muntenia şi-au dat întâlnire în acest sfârşit de săptămână la Casa Națională din Muzeul Satului Bănățean Timișoara, într-un dialog despre ceramica tradițională, bucătăria țărănească, rețetele vechi de sarmale și felul în care toate aceste subiecte sunt receptate în modernitate.

A urmat apoi vernisajul expoziției ,,Oala de sarmale a bunicii”, care a fost de fapt o colaborare între Muzeul Județean Satu Mare, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” Bucureşti, Muzeul ”Astra” din Sibiu, Muzeul Satului Bănățean Timișoara și Muzeul de Istorie și Artă din Zalău. Expoziția este deschisă la Casa Națională din Muzeul Satului Bănățean şi poate fi vizitată până în data de 28 iulie 2017.

„Astăzi a avut loc vernisajul expoziţiei <Oala de sarmale a bunicii>, o expoziţie de ceramică etnografică,unde au participat 5 muzee din România. Fiecare dintre muzee şi-a etalat cele mai frumoase piese de ceramică, cele mai frumoase oale, unde se fierbeau sarmalele, cele mai frumoase şi cele mai reprezentative piese. Nu întotdeauna cele mai frumoase sunt şi cele mai valoroase. Pentru noi piesele cele mai urâte şi mai vechi sunt cele mai valoroase. Am completat totul cu poveşti, povestea oalei de sarmale, povestea meşterilor olari din toate satele în care se făceau oale de sarmale sau pentru altceva, şi nu în ultimul rând povestea sarmalelor, a bucătăriei româneşti, cu reţetele vechi pe care le puneau în practică bunicile noastre . Această expoziţie ne-am dorit să fie un punct de plecare antropologică în care să împletim povestea cu piesa. Prepararea sarmalelor diferă după fiecare zonă şi tehnica de facere a sarmalelor, felul de umplere, materialul folosit, şi chiar oalele unde sunt fierte. Ne gândim la un atelier de bucătărie tradiţională în care să venim cu toată această varietate de sarmale”, a spus Camelia Burghele de la Muzeul de Istorie și Artă din Zalău.

Cultura tradiţională este puternic valorificată, mai ales că aproape la fiecare eveniment, indiferent cât e el de monden, nu lipsesc sarmalele, în foi de varză sau foi de viţă, dar se mai pot face sarmale şi în foi de ştevie, de nap, de sfeclă, de lobodă. În funcţie de sat şi de cultură sarmalele se fac de post sau cu carne, cu păsat, cu răzălăi, cu ciuperci sau alte legume, cu carne tocată, sau carne afumată tăiată în mici pătrăţele şi amestecată cu orez.

S-a întâmplat ca expoziţiei amintite să-i succeadă şi o seară de poezie cu Daniela Raţiu şi Borco Ilin pe un fundal de muzică jazz de Ionuţ Dorobanţu și Horia Făgărășanu – Jazz Poetry, organizat de Asociația Memoria Culturii, în cadrul proiectului KlapkaJazzPoetry, cofinanțat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Apoi, seara s-a încheiat pe malul lacului cu o degustare de sarmale, o pălincă de Zalău, şi aşa cum le stă bine sarmalelor, tot de la Zalău, stropite cu un vin alb, pe acorduri de muzică live și versuri la hambarul de la Muzeul viu, la lac.

,,Este vorba de un concert pe care îl promovăm de un an şi ceva , de jazzpoetry, în care îmbinăm jazzul cu poezia, completându-le reciproc. Intenţia noastră este de a promova scriitorii, în mod special poeţii tineri mai puţin cunoscuţi sau chiar deloc, debutanţi sub forma unor spectacole receptate mai uşor de către public. În această seară îl avem pe Borco Ilin, un poet foarte bun şi tânăr, şi Daniela Raţiu, care nu a mai scris de multă vreme, iar de curând am aflat că s-a apucat de scris poezie, iar ce citeşte acum este inedit şi nou, nefiind niciunde publicat. Vor urma şi alte seri de jazz poetry pe care le vom program ape tot parcursul anului. Noi ne-am propus 12 seri, de jazz şi poezie,” a spus Loredana Târzioru, Asociația Memoria Culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.