Am zis să fiu drăguţ şi să fac un bob de conversaţie cu fiica unui amic, care mă tot trăgea de cracul pantalonului și mă tot… nenea. Nenea, nenea, nenea! Şi ce întrebare să-i pui unui pui de om de vreo 6 ani, dacă vrei să-i intri în graţii (și să te lase-n pace, apoi), dacă nu celebra, senzaţionala, nemaipomenita, originala „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. „Nevastă de folbalist!” mi-a răspuns mititica fără să clipească, lăsându-ne gură cască şi pe mine, şi pe tac-su. Doar că el era bouche beé de fericire.
„De ce?” am avut eu curajul să plusez. „Ca să fiu bogată!” a picat răspunsul fetei precum o lovitură de la 11 metri în minutul 90. Amicul mi-a plasat mândru un cot între coaste şi şi-a sorbit copila din ochii lui de un albastru cam ca al Universităţii Craiova, în anii ei de glorie.
Ca s-o pregătească pentru viitor, tatăl îşi duce fiica la stadion. Când „ai noştri” au meci în deplasare, ca să nu iasă din atmosfera… fierbinte a tribunelor, familia amicului se postează la televizor, ca vadă un meci. Sau două. Sau câte se transmit în ziua aia nelucrătoare. Căci bogăţia acolo e, pe stadioanele lumii, unde cameramanii nu caută doar unghiurile imposibile din care se marchează, ci şi prim-planuri cu neveste de fotbalişti. Ori cu iubite. Cu reginele sportului rege!
Mă gândeam să-i spun fetiţei că opţiunea ei e minunată, fiindcă o să aibă timp berechet de citit, de mers la teatru, la operă, când bărba-su va pleca în cantonamente sau în deplasări, dar mi-a fost teamă că o să mi-o reteze cu „n-o să-mi dau banii pe prostii”. Aşa că i-am umflat un balon roz şi i-am şoptit: „Dă un gol!”