O siriancă a vrut să trăiască aventura vieții sale și a apelat la matrimoniale. Ce a urmat zguduie comunitatea arabilor din România

2425

Un scandal cu implicaţii grave a izbucnit în sânul comunităţii sirienilor din România, iar Poliţia a demarat deja o anchetă, cu atât mai mult cu cât au fost formulate acuzaţii de viol şi înşelăciune. Sirianul considerat agresor a fost reţinut de oamenii legii tocmai când încerca să fugă din România, pe la vama Curtici, județul Arad!

Totul a început în mediul online, arată poliţiştii, care au fost sesizaţi de victimă. O femeie de naţionalitate siriană a vrut să trăiască aventura vieţii ei şi a apelat la diverse site-uri matrimoniale, unde a cunoscut un conaţional, în vârstă de 31 de ani. Femeia are 38 de ani şi era posesoarea unei averi impresionante, fapt pe care bărbatul îl aflase între timp.

Aşa cum le-a declarat victima poliţiştilor, sirianca a acceptat să se întâlnească cu conaţionalul ei, pe care l-a cunoscut în mediul online, într-un apartament de hotel din Bucureşti, unde avea să înceapă calvarul. Scenele de groază s-au întâmplat acum o lună, pe 3 decembrie, dar toată povestea s-a aflat abia acum şi este relatată în exclusivitate de cancan.ro.

Femeia se aştepta la o întâlnire reuşită dar lucrurile au degenerat şi a vrut să plece. ”Iubitul” ei de la matrimoniale s-a opus şi apoi a violat-o cu sălbăticie. Cel puţin aşa a povestit femeia poliţiştilor. Faptele nu s-au oprit aici, pentru că tocmai agresorul era supărat şi rănit în orgoliul propriu că fusese refuzat de femeie. Ca s-o ”ierte”, i-a propus o afacere, sub forma unui schimb valutar pentru suma de 16.000 de lei. I-a promis că-i va restitui suma în euro şi în plus, o mică dobândă. Uluitor, femeia de naţionalitate siriană a acceptat şi i-a dat banii, iar bărbatul i-a pus în mână un plic. Ulterior, femeia a constatat că bancnotele primite erau de tip ”specimen”, fără nici un fel de valoare!

Sirianul, prins la Vama Curtici

”În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti a fost identificat bărbatul în cauză, iar în noaptea de 9/10 decembrie 2017, în jurul orei 02.00, acesta a fost depistat de poliţiştii de frontieră din Vama Curtici, judeţul Arad, în timp ce se afla într-un tren, cu intenţia de a părăsi teritoriul României”, au arătat surse din Poliţia Capitalei, pentru cancan.ro. Sirianul a fost reţinut şi apoi arestat de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 pentru viol şi înşelăciune

LĂSAȚI UN MESAJ