0.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

O procedura medicală vitală este necunoscută pacienților români, dar recomandată prin ordin de ministru de 11 ani!

În plină criză de sânge în spitale, o procedura simplă este relativ necunoscută în România: autotransfuzia. Doar cinci români au apelat la această procedura. Şi asta nu pentru că nu ar fi fost mai mulţi amatori, ci pentru că oamenii pur şi simplu nu ştiu de existenţa acestei proceduri, notează Digi 24.

Autotrasfuzia e o necunoscută printre pacienţii din România, chiar dacă este o procedura recomandată de 11 ani prin ordin de ministru: „Transfuzia autologă reprezintă o procedură transfuzională rezervată intervenţiilor chirurgicale programate şi constă în prelevarea uneia sau mai multor unităţi de sânge, plachete sau plasmă, unităţi care vor fi înapoiate numai pacientului căruia i s-a făcut prelevarea”.

Acelaşi ordin precizează că „decizia definitivă de a include un pacient în programul de prelevare preoperatorie aparţine medicului care prescrie transfuzia autologă, după efectuarea unui bilanţ clinic şi biologic al pacientului”.

Pe de altă parte, doctorii care nu recomandă procedura nu pot fi sancţionaţi. „Ministrul Sănătăţii le şi spune ce trebuie să facă şi cum trebuie să facă. Numai că ei nu fac. Medicii prescriptori, medicii din spitale”, spune Andy Rosin, de la Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină.

Doar cinci români au trecut prin această procedura. Aşa că numărul pacienţilor care ajung să doneze sânge pentru ei înşişi este aproape de 0. „Foarte puţine. De ordinul unităţilor, nici măcar zecilor şi, din păcate, operaţiile, repet doar protezele de sold, la care m-am referit, sunt de ordinul miilor”, spune Andy Rosin.

La nivel naţional, din totalul intervenţiilor chirurgicale, aproape 20% sunt operaţii programate, care s-ar putea preta la autotrasfuzie.

Sursa: hotweek.ro

Alte subiecte :

Citește și :