O poveste despre Timișoara pe care uităm s-o iubim!

2725

Vine primăvara. Orașul din câmpie se dezmorțește tot mai vizibil la viață, cu tinerii lui care numără aproape jumătate din locuitori!

Cineva ar spune că este fericită comunitatea care dă în clocot de atâta tinerețe și frumusețe fizică și de spirit, adunată la un loc.

La radio se anunță că sub soarele blând al primăverii, la sala polivalentă recent construită de atât de mândrii edili ai orașului, sprijiniți cu entuziasmul dintotdeauna de băieții de la centru, va ține un spectacol pe cinste marele Sting. Crainicul anunță solemn că biletele la show-ul inegalabilului artist britanic s-au epuizat într-o săptămână ! E ceva, ca o sală de spectacole de 12 0000 de locuri, promisă iată, în campania electorală de acum patru ani, și ridicată atât de prompt  de oamenii care au făcut acea promisiune, să se umple atâta de repede! La mijloc, e totuși, vorba despre Sting!

Mai departe, media locală, atâta câtă mai este și ea, vuiește pe marginea formidabilului spectacol fotbalistic, care va avea loc peste o săptămână. Pe la mijlocul lui martie, mai precis. Atunci, Poli o va înfrunta pe eterna sa rivală, da despre Dinamo vorbim, cea construită de ” meșterii” comunismului, pe ruinele galonatei Unirea Tricolor. Echipa de suflet a Timişoarei, cea adevărată, desigur,  susținută, în sfârșit, de minunatul mediu de afaceri local, va juca meciul decisiv pentru câștigarea, poate, a campionatului! Pe stadionul de 42 0000 de locuri, recent construit pe ruinele vechiului Dan Păltinișanu, dovadă că, odată în plus, edilii orașului din câmpie ( împreună cu cei ai județului, că doar împreună ne-au promis entuziaști toate aceste minuni!) s-au întrecut pe ei și au dat gata marea și atât de fastuoasa arenă.

Mai aflăm că după Sting, vine Iglesias, cel mare, la propriu și la figurat, despre care ni se mai spune că sunt semne bune că va umple și el Polivalenta cea nouă. Altminteri, în minunatele piețe centrale, Unirii, Operei, Libertății, construite de Adevărații Părinți, care au fondat orașul, cel puțin sub forma arhitecturii sale strict fizice, germani, evrei, maghiari, români, sârbi, totul strălucește a nou și a proaspăt renovat! Clădirile acestea vechi, construite de maeștri arhitecți germani, italieni sau austrieci arată atât de impecabil, încât ți-e și frică să nu cumva să te sprijni de zidurile lor!

Viața pulsează așezat, cu oameni care se scurg lin pe străzi, fiecare în treaba lui, aproape fericiți cu tot ce li se întâmplă.

Prin marile magazine, fetele frumoase se ițesc la tot pasul (da, au dispărut până și groteștile second-hand-uri, din chiar centrul orașului!), semn că prosperitatea, câștigată –  vreme de un sfert de veac de după prăbușirea socialismului – de oamenii locului, nu e deloc o glumă proastă.

Peste tot au apărut librării noi, oamenii citesc cărți de toate felurile, dar mai ales literatură bună, orașul are de acum și o editură de calibru ( cum s-ar zice a intrat în rândul lumii bune și la acest capitol).

„Totul în jur este luminat”, parcă așa sună titlul cărții unui autor anglo–saxon, cu vânzări care l-ar face invidios și pe Garcia Marquez, dacă marele Gabo ar mai trăi și azi.

Atâta doar că, la fel precum în romanele celui din urmă, viața nu bate întotdeauna filmul și nu e de-ajuns să iubești cu fervoare realismul magic din cărțile vrăjitorilor latino–americani ai scrisului, dintre care Gabo rămâne maestrul neegalabil!

Şi atunci, te trezești și vezi că toate cele scrise mai sus sunt doar dorințele autorului (evident că nu doar ale lui!) despre cum ar fi putut și ar fi trebuit să arate Timișoara astăzi.

La mijloc nu e nici distopie și cu atât mai puțin utopie.

E doar un semn că Orașul acesta, la cum ne-a fost el pus în ramă de constructorii lui, merită infinit mai mult din partea oricui îl va administra, măcar de acum înainte.

LĂSAȚI UN MESAJ