10.1 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024

O parte a României „este Ungaria”, iar o altă parte „este Moldova” afirmă președintele Republicii Moldova, Igor Dodon-VIDEO

În cadrul unei conferințe de presă, acesta a vorbit despre relațiile pe care Republica Moldova le are cu România, manifestându-și nemulțumirea față de tendințele unioniste de la Chișinău, dar și pentru că între cele două state nu există un tratat de frontieră.

El a pledat pentru lichidarea organizațiilor unioniste din Republica Moldova, menționând că în România „cei care au pledat pentru reunirea Moldovei istorice” au fost interziși, întrucât „o jumătate din România este Moldova, din punct de vedere istoric”.

Ulterior, el a continuat ideea, dând și exemplul Transilvaniei.

„În România acele organizații care promovează ideea că o parte a României este Ungaria, deoarece Transilvania, o altă parte este Moldova, aceste organizații au fost interzise. De ce la voi asta nu se poate, dar la noi e posibil?”, a menționat Dodon.

Amintim că președintele moldovean a primit cadou de la omologul său rus, Vladimir Putin, o hartă veche, a Moldovei Medievale. Dodon a menționat că acesta este un „cadou interesant”.

sursa: independent.md

Alte subiecte :

Citește și :