O nouă victimă a rujeolei la Timișoara, o fetiță de 9 ani! E deja al optulea deces în Timiș

1026

O fetiță de nouă ani, diagnosticată cu bronhopneumonie şi rujeolă a murit ieri la spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Copila se născuse cu malformaţie cardiacă, a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului”Victor Babeş”, medicul Virgil Musta.

Fetei nu a i se administrase vaccinul ROR, împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei. Potrivit medicilor, fata s-a născut cu Sindromul Down, avea convulsii şi dublă malformaţie cardiacă şi a supravieţuit până la această vârstă fiind bine îngrijită de familie.

Acesta este cel de-al optulea deces al unei persoane diagnosticate cu rujeolă în Timiş, de la începutul epidemiei şi până în prezent. Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în ultima săptămână au fost raportate alte 238 de cazuri de rujeolă şi un deces.

LĂSAȚI UN MESAJ