O ,,mare” de oameni la Catedrala Mitropolitană, pentru pomenirea primului mitropolit al Banatului, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș. Foto-video

406

Sute de credincioși au participat, joi seara, la procesiunea cu Sfintele Moaște ale Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Catedralei Mitropolitane și cel care a fost primul mitropolit al Banatului.

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș este sărbătorit anual, la 15 septembrie, dată la care se ține și hramul Catedralei Mitropolitane din Timișoara. În ajunul acestei importante zile pentru credincioși, la Timișoara a avut loc un serviciu religios cu totul și cu totul special, pentru pomenirea primului mitropolit al Banatului.

Sute de ortodocși au participat la slujba de pomenire condusă de un sobor de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul Ioan Selejan, actualul mitropolit al Banatului.

Catedrala Mitropolitana a fost neîncăpătoare pentru credincioșii care au vrut să participe la impresionanta ceremonie religioasă, așa că unii au ascultat slujba de afară, de pe platoul din fața lăcașului de cult.

Mai toți credincioșii aveau în mâini, pe lângă lumânări, și buchete de busuioc.

La încheierea slujbei, afară s-a format o coloană imensă formată din preoți, călugări, monahii și militari care au purtat pe umăr racla Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, iar mai apoi, după ce li s-au alăturat credincioșii, cu toții au pornit pe traseul Catedrala – Podul Traian – splaiul T. Vladimirescu – Podul Mihai Viteazul – Catedrala.

Pe lângă praporii bisericești, la procesiune s-au putut vedea steaguri și o mulțime de tineri și copii îmbrăcați în costume populare.

De la procesiune nu a lipsit un Detașament al Pompierilor de la ISU Banat, deoarece
Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș e cunoșcut ca fiind Patronul spiritual al Pompierilor din România.

La vârsta senectuții, Sfântul Iosif s-a retras lângă Mănăstirea Vatopedu, însă a fost chemat de românii din Banat să le fie mitropolit. În 1650, de sărbătoarea Sfântului a fost hirotonit mitropolit al Banatului. A păstorit credincioșii din Banat timp de 3 ani.

În această calitate a săvârșit alte minuni, printre care stingerea unui incendiu ce cuprinsese o parte a Timișoarei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.