O judecătoare și un medic din Banat nu pot justifica 1 milion de lei

1672

Comisia de Integritate de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a admis sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritatea care afirma că fosta judecătoare a Tribunalului Caraş-Severin, Luminiţa Telbis, şi soţul acesteia, medicul şpăgar Sebastian Telbis, nu pot justifica o adevărată avere. Mai exact, aproape un milion de lei!

luminita-telbis

Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 1.201.624 Lei (aprox. 275.924,85 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu soțul său de către Luminiţa Telbis, la acea dată judecător în cadrul Tribunalului Caraș Severin. În consecinţă a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timișoara în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Luminiţa Telbis împreună cu soțul, în perioada exercitării funcției publice. Instanţa a admis sesizarea şi a aprobat aproape în întregime suma stabilită de către ANI ca neputând fi justificată.

Instanţa „admite sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâţii Telbis Luminiţa, Telbis Sebastian şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Constată că pârâţii Telbis Luminiţa, Telbis Sebastian au dobândit nejustificat suma de 209.974 EURO. Obligă pârâţii Telbis Luminiţa, Telbis Sebastian la plata în favoarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice a sumei de 209.974 EURO sau echivalentul în lei la data plăţii în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe”, se arată în sentința instanței de fond. Sentinţa nu este definitivă!

Interesant este că, recent, doctorul Sebastian Telbis a fost achitat definitiv pentru infracțiunea de spălare de bani!

 

Sursa: expressdebanat.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ