O gară pentru doi… adormiți. FOTO+VIDEO

864

După lungi cercetări, echipa de investigații a redacției noastre a găsit o bucată din istoria cinematografiei sovietice sau chiar mondiale. Este vorba despre platourile originale în care s-a turnat ceea ce în timp a devenit o capodoperă. Lucrurile au fost ținute într-o voită ceață. Dar misterul s-a spulberat. Gara de Est din Timișoara este locul în care s-a înfiripat întâlnirea dintre Vera și Platon.

O așa bijuterie de film cum este „Gara pentru doi” a maestrului Eldar Ryazanov după scenariul lui Emil Braginsky, nu putea să plece decât de aici.

De afară și mai de la distanță, Gara Fabric arată aproape decent. O clădire veche, ridicată pentru vecie, așa cum se făceau cândva clădirile, adică temeinic. A deservit aproape un secol și jumatate toată partea de est a Banatului. De aici plecau trenuri cu mărfuri către Lugoj, Deva sau Caransebeș și mai apoi până la București. Și tot aici descărcau mărfurile de tot felul.

În epoca de industrializare accelerată de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de al XIX-lea, era neapărat necesar ca fabricile din zonă să aibă un traseu de acces la calea ferată. În special Fabrica de Bere își cerea cu vehemență o modalitate modernă de aprovizionare cu cereale. Astfel a trebuit să apară o gară. A fost terminată destul de repede în anul 1876. Cetățenii din cartier au adoptat-o repede și au botezat-o cu drag cu numele cartierului. În timp, odată cu dezvoltarea gării centrale, ce a primit porecla de „Gara Mare” a început și cea din Fabric să fie numită „Gara Mică”.

Dar și perioada puterii populare instalate după anii 1950 a știut să folosească avantajele infrastructurii feroviare existente în Gara Mică. Industria grea de pe platforma uzinei mecanice a fost gândită să funcționeze în simbioză cu nodul feroviar. De aici plecau dar și veneau miile de navetiști care munceau la tot ce a însemnat industria din perimetrul Fabricului.

Dar astea au fost și au trecut. Ce este și cum arată acum „gara mică” între timp botezată din nou cu numele oficial de „Gara de Est”? Pare destul de cochetă de la distanță. O brumă de zugraveală salvează aparențele. Micul scuar din față are chiar și supremul semn de eleganță, un petec de iarbă pe post de parc. Ba chiar un șef zelos a dat ordin să fie vopsite bordurile știrbe. Ridicolul este și mai mare când vezi alternativ o bordură vopsită, una nu, ca sa întărească senzația de gură fără dinți. În gara pentru doi, așa cum e firesc, totul este dublu. Doi câini păzesc intrarea. O Dacie antică are două cauciucuri sparte de câteva decenii. Mărturie stă pământul adunat pe sub mașină de câteva palme. Doi slujbași din gară stau să cadă din picioare de plictiseală. Doi elevi se distreză pe la ușa unei drogherii și se îndeamnă unul pe altul să o întrebe pe tanti vânzatoare dacă ține droguri.

Spoiala de curățenie de afară se isprăvește brusc dacă ai curajul să intri în incinta gării. Totul este în regulă: trotuarul ciuruit de gropi și plombe. Bănci nevopsite de multă vreme. Toropeala este atotstăpână. Cald ca în miez de vară. Toată suflarea caută un strop de umbră. Fatidica cifra doi ne urmărește și aici. Doi obosiți fără motiv dorm tolăniți cât mai comod pe băncile de pe peron. Probabil își fac somnul de frumusețe. Departe unul de altul să nu se deranjeze reciproc cu sforăitul strident. Adică afară este zugravită fațada, inăuntru e hotel în toată regula.

În sfârșit, alți doi tineri stau și așteaptă ceva. Tot la mare distanță unul de altul. Unul pe o bordură a peronului, iar domnișoara în sala de așteptare. Cam departe unul de altul pentru a deveni un nou Platon și o nouă Vera. Doar ei știu ce așteaptă, că trenurile nu prea trec pe aici. Poate o dată la câteva săptămâni ca în deșertul australian.

Mai trebuie să spunem că și peroanele din gară sunt zugrăvite din doi în doi, în ciuda mormanelor de gunoi. Primăvara ce vine impetuos oricum va acoperi orice, că e PET sau că e conservă aruncată, totul va fi mascat de verdeață sau de altă mizerie mai proaspătă.

LĂSAȚI UN MESAJ