6.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

O cântăreață de muzică populară a fost agresată în urma unui scandal care a izbucnit într-un club – foto

O cântăreață de muzică populară a fost agresată în urma unui scandal care a izbucnit într-un bar din județul Cluj. Femeia a intervenit în conflictul dintre soțul său și fratele unui polițist, omul legii fiind cercetat, în prezent, de superiorii săi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cântăreața de muzică populară a intervenit, în timpul nopții de joi spre vineri, într-un scandal izbucnit între soțul ei și fratele unui polițist, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

„Femeia a fost lovită şi a fost transportată la spital alături de soţ. Până în prezent nu a fost depusă nicio plângere. Vor fi identificate toate persoanele, vor fi audiate şi se continuă cercetările în acest caz”, au spus sursele citate.

În scandal a intervenit și un poliţist de la o secţie rurală din Cluj, se pare, pentru fratele său, iar în prezent, omul legii este cercetat de superiorii săi.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că poliţistul se afla în timpul liber, iar din primele cercetări rezultă că nu a agresat pe nimeni.

„Într-un local din Cluj-Napoca a avut loc în cursul nopţii de joi spre vineri un conflict între doi bărbaţi care a degenerat, cei doi aplicându-şi reciproc lovituri. Ar fi intervenit o femeie care, la rândul său ar fi fost lovită. Pentru aplanarea conflictului şi a-i despărţi pe cei doi bărbaţi a intervenit un poliţist de la o secţie rurală. Au fost dispuse verificări de către conducerea IPJ Cluj, pentru stabilirea exactă a stării de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun. Conform primelor informaţii, poliţistul, aflat în timpul liber, ar fi intervenit pentru aplanarea conflictului produs, fără a agresa vreo persoană. Pentru a stabili cu exactitate participaţia acestuia la incidentul menţionat, s-a dispus efectuarea unor cercetări interne, în funcţie de rezultatul acestora urmând a fi luate măsuri”, a spus Jucan.

Sursa foto: Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara  | VIDEO

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

Noul magazin Altex din zona AEM își va întâmpina joi primii clienți. Se anunță o deschidere cu surprize și oferte speciale

Noul magazin va fi deschis începând de joi, 25 aprilie. Este cel mai mare magazin Altex din Timișoara. Toți cei care treg pragul sunt...

Citește și :