Nu o să vă vină să credeţi! Programul nuclear american e controlat de computere ce-şi au locul doar la muzeu

426

Pe măsură ce tehnologia avansează, echipamente foarte moderne cândva ajung piese de muzeu, sau cel puţin aşa ar trebui. Lucrurile nu stau însă astfel, după cum o demonstrează Departamentul Apărării din Statele Unite, care încă mai foloseşte dischete de 8 inchi pentru sistemul care coordonează operaţiunile nucleare ale ţării, conform unui raport al unei agenţii de audit guvernamental.

Sistemul de Comandă Automatizată şi Control la care face referire raportul agenţiei de audit guvernamental GAO aflată în subordinea Congresului SUA are în dotare un computer IBM Series/1, care foloseşte dischete de 8 inchi şi coordonează, printre altele, rachete balistice intercontinentale şi bombardiere. Acesta este unul dintre cele mai vechi zece sisteme informatice descoperite în funcţiune la instituţii guvernamentale, cărora li se recomandă să le înlocuiască, fiind deja depăşite din punct hardware şi software.

Computerele respective au apărut în anii ’70, iar u dischetă de 8 inch avea o capacitate de stocare de 237 kB

Departamentul Apărării are în plan modernizarea sistemelor sale informatice, purtătoarea de cuvânt a acestuia, Lt. Col. Valerie Henderson, declarând că, deşi nu s-a renunţat la sistemul cu dischete de 8 inchi deoarece acesta încă mai funcţionează, „unităţile de dischetă urmează a fi înlocuite până la finalul anului 2017 cu unele care utilizează carduri Secure Digital.”

Acelaşi raport arată că şi alte agenţii federale folosesc o tehnologie depăsită cu mult, ca de exemplu anticul program Cobol, de care tânăra generaţie probabil nici nu a auzit.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ