5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Nu mai sunt medicamente pentru copiii bolnavi de cancer

Situaţie alarmantă în spitalele din România, unde copiii cu leucemie primesc tratamente incomplete care, în loc -i salveze, le micşorează şansele de supravieţuire. La Spitalul de Pediatrie din Iaşi, trei medicamente pentru afecţiunile oncologice lipsesc de aproximativ o luna. Ministrul Sănătăţii admite astfel de probleme sunt în spitalele din toată ţara şi promite va caută o soluţie.

De mai bine de o lună, părinţii celor opt copii cu leucemie, internaţi în Spitalul de Pediatrie din Iaşi, se tem în fiecare secundă pentru vieţile celor mici. Trei medicamente vitale lipsesc din spital. Tatăl unuia dintre copii, un băiat de 6 ani, povesteşte  a încercat rezolve singur situaţia.

“M-am interesat în străinătate şi am reuşit iau aceste medicamente absolut necesare cu suma de aproximativ 9.000 de euro. Mi s-a spus nu este medicamentul în spital şi nu se ştie când poate fi livrat, deşi acesta se regăseşte în Programul Naţional de Oncologie.”, a spus un părinte.

La Spitalul de Pediatrie din Iaşi, ultima aprovizionare cu cele trei medicamente vitale s-a făcut în octombrie anul trecut. Şi medicii sunt îngrijoraţi.

Reporter: Există înlocuitori sau sunt medicamente de baza?
Prof. dr. Ingrith Miron, şefa secţiei de oncologie Spitalul de Pediatrie Iaşi: Nu sunt doamna, cum fie înlocuitori? Nu. Bolnavul poate decedă. Nu îi faci protocolul, boală avansează şi decedează. Nu mai este o evoluţie. Decât una proastă, dacă nu respecţinişte criterii.
Unicul distribuitor pentru aceste medicamente este compania aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii.

“De aproximativ o lună de zile sunt absente din farmacia spitalului. Noi am făcut demersuri şi la colegii de specialitate din spitalele bucureştene, însă şi răspunsul dumnealor a fost acelaşi.”, a spus Dr. Tamara Roşu-Solange, purtător de cuvânt Spitalul de Pediatrie Iaşi.

Ministrul Sănătăţii spune va caută o soluţie, însă nu poate da un termen până la care situaţia va fi rezolvată.

“Nu e vorba numai de copiii din Iaşi, e vorba de copiii din toată ţară care au această problema. Am pornit modificarea ordinului pentru nevoi speciale în aşa fel încât pot aduce aceste produse.”, a spus Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

Reporter: Cine îşi asumă răspunderea dacă aceşti copii nu vor supravieţui?
Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: Asta este o întrebare pe care mi-o adresaţi mie?
Doar părinţii a 4 din cei 8 copii internaţi cu leucemie la spitalul din Iaşi şi-au permis cumpere din straintate medicamentele lipsa.

sursa: televiziuneamedicala.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lugojul azi | Strategii de campanie electorală, pe ultima turnantă, la Lugoj

Alegerile locale bat la ușă și mai toți candidații pentru funcția de primar al municipiului Lugoj au început să-și calculeze sprintul final. Cei trei „mari”...

Salonul Industriei Ușoare, ediție dedicată sărbătorilor pascale

O bună și veche tradiție cerea ca de sărbătorile pascale tot omul gospoar sau măcar copii și tinerii să aibă ceva...

Lucrări Aquatim

Citește și :