Nu-i de glumă! Ce a pățit un traficant de migranți, în Timiș

775

Traficantul de migranţi sârb, prins duminică de poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, a fost arestat pentru 30 de zile. Decizia aparţine Tribunalului Timiş şi vine după doar 2 zile de la capturarea traficantului şi a celor 4 refugiaţi pe care îi călăuzea.

“Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat că în noaptea de 07/08.10.2017, inculpatul KRALJ ALEKSANDAR, cetățean sârb, a preluat dintr-o locație situată pe teritoriul României, în apropierea liniei de frontieră dintre România și Serbia, un număr de patru migranți, cetățeni de origine arabă, care în prealabil intraseră în mod ilegal pe teritoriul României, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat din Serbia în România și i-a transportat cu un autovehicul în direcția Timișoara de unde, cu ajutorul altor călăuze, cei patru migranți urmau să fie transportați în continuare în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, intenția acestora fiind să ajungă în Germania”, transmit procurorii.

Mai exact, cei 4 irakieni au traversat pe jos frontiera, iar călăuza i-a preluat cu o maşină din Moraviţa, din apropierea graniţei cu Serbia. Cei cinci nu au mai ajuns în Timişoara să continue planul pentru că au fost prinşi de poliţiştii de frontieră.

„În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din 3 bărbați şi un minor, toţi cetăţeni irakieni, având vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, iar şoferul autoturismului este cetăţeanul sârb K.A., în vârstă de 31 de ani. Totodată, s-a stabilit faptul că cetăţenii irakieni au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul călăuzei sârbe”, au transmis, duminică, reprezentanții Poliției de Frontieră.

Fenomenul migrației ilegale continuă. Ce modalitate de păcăleală a frontieriștilor au găsit patru irakieni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.