Nostalgia după Ponta a rămas intactă la PSD Timiș. Chiar şi azi, în era Dragnea! VIDEO

1713

Peste 700 de cetăţeni au participat la lansarea candidaţiilor PSD Timiş pentru alegerile locale din iunie. Promisiunile, planurile de viitor şi proiectele implementate la nivel naţional şi local au fost dezbătute în amănunt la sala Capitol din cadrul Filarmonicii Banatul.

Liderii politici se apropie cu paşi repezi de ziua decisivă din 5 iunie, când Timişoara şi judeţul Timiş vor avea o nouă conducere. Atmosfera din interiorul sălii a fost una cât se poate de tensionată atât pentru liderii politici, cât şi pentru cetăţenii care au ultimul cuvânt de spus, prin vot. Profesionalism şi seriozitate, sunt două dintre promisiunile social-democraţilor cu care îi întâmpină pe timişoreni. Invitaţii analizează, dezbat şi discută promisiunile liderilor locali Florin Bîrsăşteanu şi Sorin Grindeanu, candidaţii PSD pentru funcţiile de primar al Timişoarei, respectiv preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, dar şi argumentele venite din partea invitaţilor speciali: Rovana Plumb, fost ministru al muncii în guvernul Ponta, Eugen Teodorovici, fost ministru al fondurilor europene şi apoi al Finanţelor, din acelaşi guvern Ponta, precum şi vicepreşedintele Mihai Tudose.

Studenţii şi elevii nu au lipsit din primele rânduri, constituind cea mai tânără parte a echipei social democraţilor, cu o susţinere puternică, însă persoanele vârstnice au fost cele ce au dominat încăperea ca număr.

Candidaţii PSD şi invitaţii speciali au ţinut câte un mic discurs format din argumente şi susţinere a partidului, cu scopul de a convinge participanţii aflaţi în sală că echipa PSD are planuri serioase de viitor şi, nu în ultimul rând, menţionarea importanţei votului din 5 iunie.

Atât în discursurile liderilor locali, cât şi a celor de la centru s-a simţit nostalgia după guvernarea Ponta şi după USL-ul care i-a adus la putere în Timişoara, pentru prima oară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.